ro
 
Marți, 25. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR  292/2021 privind aprobarea Avizului de oportunitate nr. 9/06.08.2021 pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal „Zonă Industrială și Servicii” str. Sylveszter Lajos, FN, Municipiul Sfântu Gheorghe

26.08.2021
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  292/2021

privind aprobarea Avizului de oportunitate nr. 9/06.08.2021 pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal „Zonă Industrială și Servicii” str. Sylveszter Lajos, FN, Municipiul Sfântu Gheorghe

 

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 50979/2021 al arhitectului șef al municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere Procesul-verbal nr. 50497/04.08.2021 al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, aprobarea Avizului de oportunitate nr. 9/ 06.08.2021 pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal ”Zonă Industrială și Servicii” str. Sylveszter Lajos, FN, Municipiul Sfântu Gheorghe;

Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere prevederile art. 2 și art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c, alin. (6) lit. c din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

În baza art. 139 alin. (3) lit. e şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă Avizul de oportunitate favorabil nr. 9/06.08.2021, emis de arhitectul șef la propunerea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru elaborarea documentației de Urbanism Plan Urbanistic Zonal ”Zonă Industrială și Servicii” str. Sylveszter Lajos, FN, Municipiul Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.

ART. 2. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul de Emitere a Autorizaţiilor de Construire şi Desfiinţare din cadrul Direcţiei Urbanism a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 26 august 2021.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Keresztes László

CONTRASEMNEAZĂ

 Pentru SECRETAR GENERAL

Morar Edith

Anexă