HOTĂRÂREA NR. 272/2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință în municipiul Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 272/2026
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință în municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 11.110/2026 al Compartimentului pentru autorizarea serviciilor de transport public local din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizul favorabil nr. 229.204/05.08.2026 al Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Sfântu Gheorghe, înregistrat la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 48363/11.08.2026;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 63 alin. (4) și art. 128 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin Legea nr. 49/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobat prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. i, art. 5 pct. 2 lit. g și art. 7 din OG nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 24 din HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a OG nr. 71/2002, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b, c și d, alin. (6) lit. a și b și alin. (7) lit. s din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) și art. 196 alin (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
ART. 1. – Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință în municipiul Sfântu Gheorghe, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă Tarifele aplicabile în parcările publice cu plată din municipiul Sfântu Gheorghe, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Se aprobă Tarifele aplicabile în locurile de parcare din parcările de reședință, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Toate abonamentele eliberate și valabile la momentul intrării în vigoare a prezentei hotărâri își mențin valabilitatea până la data expirării.
ART. 5. - Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2026, cu excepția celor referitoare la modalitatea de staționare a autovehiculelor în Zona C, care se vor aplica începând cu data de 1 aprilie 2027.
ART. 6. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă următoarele acte normative:
a) HCL nr. 55/2009 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare în parcările rezidențiale amenajate pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare;
b) HCL nr. 4/2017 privind aprobarea Regulamentului de funcționare al sistemului de staționare și parcare cu plată a vehiculelor/autovehiculelor în parcările publice cu plată din municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare;
c) Taxele locale pentru utilizarea locurilor publice de parcare prevăzute în Anexa nr. 1, Cap. VIII, pct. 1 și pct. 2 din HCL nr. 557/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 7. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția generală de gospodărire comunală, Direcția generală economică și fiscală, Compartimentul pentru autorizarea serviciilor de transport public local, Compartimentul relații cu publicul, informații, registratură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și Poliția Locală a Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 13 august 2026.
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabás Andrea |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |

