HOTĂRÂREA NR 269/2020 privind aprobarea reglementării situaţiei juridice al imobilului înscris în CF nr. 37576 Sfântu Gheorghe, situat în satul Chilieni, Municipiul Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 269/2020
privind aprobarea reglementării situaţiei juridice al imobilului înscris în CF nr. 37576 Sfântu Gheorghe, situat în satul Chilieni, Municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 48278/2020 al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Documentaţia tehnică topografică întocmită de ing. Dumuţ Ioan;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Titlului II din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c și alin. (6) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă intabularea în proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe, cu drept de administrare în favoarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a imobilului identificat prin CF nr. 37576 Sfântu Gheorghe, nr. top. 222/3/1/1/1/1, în suprafaţă de 28.974 mp, situat în satul Chilieni, Municipiul Sfântu Gheorghe.
ART. 2. – Se aprobă prima înscriere în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară al imobilului având nr. top. nou 222/3/1/1/1/1/2 în suprafaţă de 7.794 mp conform Documentaţiei cadastrale întocmită de persoană fizică autorizată ing. Dumuţ Ioan, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Finanțe Publice Municipale din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 16 septembrie 2020.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Toth-Birtan Csaba SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó

