HOTĂRÂREA NR 259/2020 privind aprobarea măsurilor necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate în vederea repartizării locuinţelor cu chirie, construite din fondul locativ de stat şi aflate în proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 259/2020
privind aprobarea măsurilor necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate în vederea repartizării locuinţelor cu chirie, construite din fondul locativ de stat şi aflate în proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 44818/2020 al Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 30 din HG nr. 1275/2000 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b și art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se stabilesc măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi analiza solicitărilor de locuinţe din fondul locativ de stat şi aflate în proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează comisia de analiză a cererilor numită prin dispoziţie de primar şi Biroul Locativ şi Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 31 august 2020.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Kelemen Szilárd-Péter SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó

