ro
 

HOTĂRÂREA NR. 173/2024 privind aprobarea transcrierii Contractului de concesiune nr. 44815/01.09.2011 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Buzsi Rozália-Andrea, cu modificările și completările ulterioare

25.04.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 173/2024

privind aprobarea transcrierii Contractului de concesiune nr. 44815/01.09.2011 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Buzsi Rozália-Andrea, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 22891/2024 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 20386/04.04.2024 a numitului Karácsony Gellért, domiciliat în __________________________;
Având în vedere Contractul de concesiune nr. 44815/01.09.2011 încheiat între Buzsi Rozália – Andrea și Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

HOTĂRĂŞTE


ART. 1. – Se aprobă transcrierea Contractului de concesiune nr. 44815/01.09.2011 având ca obiect concesionarea terenului în cotă indiviză de 26/780 situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Fabricii nr. 20, bloc nr. 33, aferent apartamentului nr. 1, înscris în CF colectivă nr. 23092 Sfântu Gheorghe, cu nr. cadastral 23092, conform proiectului de act adițional, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 25 aprilie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Zsigmond József

 CONTRASEMNEAZĂ

pentru SECRETAR GENERAL
Morar Edith

Anexă