ro
 

Hotărâri cu caracter normativ: HOTĂRÂREA NR 389/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe

23.11.2017 2017
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  389/2017

privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport

în regim de taxi şi în regim de închiriere, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe



Consiliul local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 55131/2017 al Compartimentul pentru Autorizarea Serviciilor de Transport Public Local din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională și Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor Ordinului nr. 356/2007 al Ministrului internelor şi reformei administrative privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;     
Având în vedere prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d și alin. (6) lit. a pct. 14 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. – Se aprobă Regulamentul de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 239/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, se revocă.
ART. 3. – Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 256/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, se abrogă.
ART. 4. – Cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentei hotărâri se însărcinează Compartimentul pentru Autorizarea Serviciilor de Transport Public Local şi Direcţia Finanţe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
   
Sfântu Gheorghe, la 23 noiembrie 2017.

                      PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                                              CONTRASEMNEAZĂ
                                   Sztakics Éva-Judit                                                                    Pentru SECRETAR
                                                                                                                                               Morar Edith

Anexa
Anexe la Regulament