ro
 

HOTĂRÂREA NR. 106/2024 pentru aprobarea modificării și completării Regulamentului pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fondurile publice în cadrul programului „Sfântu Gheorghe Sprijină Sportul”, aprobat prin HCL nr. 232/2008, cu modificările și completările ulterioare

08.03.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 106/2024

pentru aprobarea modificării și completării Regulamentului pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fondurile publice în cadrul programului „Sfântu Gheorghe Sprijină Sportul”, aprobat prin HCL nr. 232/2008, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 9328/2024 al Direcției juridice, restituirea proprietăților și registrul agricol din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 69 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă modificarea și completarea HCL nr. 232/2008 privind instituirea Programului de sprijinire a sportului în municipiul Sfântu Gheorghe „SFÂNTU GHEORGHE SPRIJINĂ SPORTUL”, cu modificările și completările ulterioare, prin înlocuirea Regulamentului pentru atribuirea contactelor de finanțare nerambursabilă din fondurile publice în cadrul programului „Sfântu Gheorghe Sprijină Sportul” cu anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează dl. Toth-Birtan Csaba, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Comisia de evaluare și selecție a proiectelor și Direcția generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 08 martie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Zsigmond József

 CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

    Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă