ro
 
Joi, 15. Octombrie 2026.

SepsiBook – Târg de carte și festival literar la Sfântu Gheorghe

02.02.2022

Un târg de carte și festival de literatură contemporană va avea loc la sfârșitul lunii mai la Sfântu Gheorghe. Prima ediție a SepsiBook se va axa în mod accentuat pe literatura pentru copii și tineret, dar oferta târgului și programele conexe se vor adresa tuturor vârstelor.

„SepsiBook este primul eveniment de această anvergură din Sfântu Gheorghe și din zona județului Covasna, iar pe lângă târgul propriu-zis, ne dorim să ne adresăm publicului maghiar și român, cu programe literare și muzicale valoroase, atât în limba maghiară, cât și în limba română, dar și cu activități interactive. Vitalitatea culturală este un punct forte al municipiului Sfântu Gheorghe, iar un festival de literatură contemporană îmbinat cu un târg de carte va umple un gol în oferta culturală a orașului nostru. Ca municipalitate, susținem dezvoltarea tinerilor ca cititori, iar acesta este și rolul programului nostru, „La drum cu lectură”, dezvoltat împreună cu Biblioteca Județeană. De data aceasta, prin SepsiBook, dorim să ne adresăm și categoriei de vârstă sub 18 ani”, a declarat primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

„Județul Covasna a avut întotdeauna și are în continuare o puternică prezență intelectuală și culturală. Credem că nu este suficient să construim fizic, ci avem nevoie de evenimente care să aducă valoare culturală zonei, de evenimente care să consolideze identitatea culturală și, în același timp, să aducă vitalitate spirituală și culturală, care să dea un nou impuls vieții de zi cu zi. SepsiBook este și un eveniment de cooperare, pentru care Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna și-au unit din nou forțele, instituțiile culturale din oraș și din județ organizând acest eveniment împreună. Ne dorim un târg de carte bogat și divers, cât și un festival de literatură contemporană captivant, care va fi un punct de întâlnire important al începutului verii”, a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor. 

„Plănuim un eveniment interactiv, creativ, prietenos, pentru întreaga familie. Programul va cuprinde întâlniri între scriitori și cititori, ore de literatură neconvenționale, discuții tematice, întâlniri literare pentru copii și tineri, concerte literare, spectacole de poezie și muzică. Scopul nostru este de a face din lectură și din întâlnirea cu cartea o experiență memorabilă pentru toate generațiile. Nu am ales întâmplător perioada de desfășurare, ci am programat acest eveniment pentru a coincide cu festivitățile de absolvire a școlilor. Astfel, SepsiBook va oferi o bună oportunitate atât pentru copii, cât și pentru părinți, de a achiziționa lecturile de vacanță la un preț redus”, a declarat şi directorul Bibliotecii Județene „Bod Péter” și coordonatorul de programe al SepsiBook, Szonda Szabolcs.

Evenimentul va avea loc la Arena Sepsi între 26 și 29 mai 2022, perioadă în care organizatorii vor suplimenta numărul autobuzelor care se vor deplasa în zonă, dar vor asigura și ture cu trenulețul turistic. 

Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană SepsiBook este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna,  Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi Biblioteca Județeană „Bod Péter”.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit