ro
 
Duminică, 31. May 2026.

Şapte elevi au primit Bursele Sfântu Gheorghe

30.12.2020

Consiliul Local a decis mărirea numărului de elevi care beneficiază în acest an de bursa de excelenţă în valoare de 3.000 de lei

În ultima şedinţă a Consiliului Local Sfântu Gheorghe din acest an a avut loc şi ceremonia de acordare a Burselor Sfântu Gheorghe. Aleşii locali au hotărât ca în acest an să acorde şapte burse de excelenţă în sumă de 3000 lei elevilor din anii terminali din Sfântu Gheorghe, faţă de cinci câte au fost acordate în anii precedenţi.

De asemenea, Consiliul Local a modificat şi regulamentul de acordare a burselor de excelenţă  în viitor, în sensul în care toţi candidaţii care obţin 100 de puncte la evaluarea dosarelor vor beneficia de Bursele Sfântu Gheorghe, indiferent de numărul acestora.

Astfel, în 2020 au beneficiat de burse următorii elevi din anii terminali:

  1. Kovács Petra, elevă la Colegiul Naţional „Székely Mikó”;
  2. Kotró-Kosztándi Anna, elevă la Colegiul Naţional „Székely Mikó”;
  3. Simon-Zsók Anett, elevă la Colegiul Naţional „Székely Mikó”;
  4. Boga Zsombor, elev la Colegiul Naţional „Székely Mikó”;
  5. Csiszér Csanád, elev la Colegiul Naţional „Székely Mikó”;
  6. Negoiţă Mara-Florina, elevă la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”;
  7. Vitus Szabolcs, elev la Colegiul Naţional „Székely Mikó”.

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe acordă din 2010 încoace Bursele Sfântu Gheorghe acelor elevi absolvenți, care pe parcursul liceului au obținut rezultate deosebite la învățătură.

Prin această recunoaştere, Consiliul Local dorește să le demonstreze în continuare elevilor claselor a XII-a că merită într-adevăr să învețe, să se dezvolte și să investească timp și energie în studii.

Copiii sunt din nou în prim-plan: de Ziua Copilului, cei mici cuceresc Piața Centrală din Sfântu Gheorghe!
27.05.2026

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piața Centrală și pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. 

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.