„Să lucrez cu copiii și să fiu aproape de minge – aceste două lucruri sunt cele mai importante pentru mine”

Interviu cu antrenorul de fotbal Kertész Ákos din cadrul programului „Iniţiere în sport”

În octombrie 2017, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Asociația Sportivă Pinguinii Regali, a lansat programul „Inițiere în sport”, care presupune inițierea elevilor din toate școlile din oraș în sport o dată pe săptămână, în timpul anului școlar, în Arena Sepsi și în piscina orașului. Aproximativ 3.600 de copii participă la acest program, în cadrul căruia sunt învățați să facă sport, să învețe coordonarea, echilibrul și o postură corectă, astfel încât să poată face din sport o parte din viața lor pe termen lung. Programul este foarte popular în rândul copiilor, iar noi îi prezentăm pe instructori într-o serie de interviuri.

Spune-ne câte ceva despre tine.

- Mă numesc Kertész Ákos, sunt antrenor la Sepsi OSK, grupa de vârstă U16. Acesta este al doilea ciclu al programului de la Arenă, pe care l-am început în octombrie. Cred că este o oportunitate foarte bună pentru copii de a se implica în aproape toate sporturile care definesc viața sportivă din Sfântu Gheorghe.

Povestește-ne cum se desfășoară o ședință de antrenament.

- Dacă anul trecut am reușit să avem o activitate numită „antrenament” pentru că eram afară în sala mare, acum aici, în sala mică, împărțim copiii în trei insule și la fiecare zece minute se „mută” pe o altă insulă. În cadrul programului, facem exerciții în care mânuirea mingii joacă un rol important, ceea ce îi ajută să se obișnuiască cu fotbalul și să se obișnuiască cu mingea. În timpul exercițiilor folosim o minge specială numită Sense-ball, care îi ajută pe tinerii fotbaliști să atingă mingea cât mai des și să învețe tehnica corectă de atingere. Încercăm să venim cu exerciții mai colorate și mai distractive pentru a-i încuraja pe copii să joace fotbal.

Cu ce fel de copii lucrezi? Ai sesizat vreo îmbunătățire de când a început programul?

- Este dificil, dar în profesia de antrenor nu poți lucra fără provocări. Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu o lună sau două, poate că aș fi spus altceva, dar în acest moment există o îmbunătățire uriașă. Din ceea ce văd la cei care au fost acolo anul trecut, încep să atingă mingea în modul în care te-ai aștepta ca un băiat sau o fată din fotbal să atingă mingea. Nu privesc mingea ca pe un obiect care se rostogolește și nu aleargă după ea. Încet-încet încep să o controleze și pot să vă spun că sunt surprinzător de abili. Mișcările lor sunt mult mai coordonate, nu mai sunt atât de împrăștiate. Sunt sigur că din acest program vor ieși viitori fotbaliști, este nevoie de perseverență, este important să continui să lupți, să mergi la antrenamente și să nu renunți niciodată! Desigur, pentru a deveni fotbalist, o ședință pe săptămână nu este suficientă. De aceea, toți copiii care doresc să joace fotbal sunt bineveniți la Sepsi OSK. 

Ce îţi place cel mai mult la munca ta?

- Să lucrez cu copiii și să fiu aproape de minge – aceste două lucruri sunt cele mai importante pentru mine. Pentru mine nu este un job atunci când trebuie să merg la antrenamente după-amiaza. Oricare ar fi starea de spirit proastă în care mă aflu, sau chiar dacă mă trezesc fără chef, uit complet de probleme când intru în vestiar și văd 20-24 de copii zâmbind în echipamentul de antrenament al Sepsi OSK. 

Cum vezi rolul Arenei Sepsi în viața orașului?

- Este esențial, deoarece este singura sală de sport acoperită cu capacitatea de a găzdui atât de mulți copii. Mai există și Sala Sporturilor „Szabó Kati”, dar nu ar fi posibil să găzduiască atât de mulți copii. Există și săli de sport școlare, dar sunt prea mici pentru acest program. 

Ai o poveste frumoasă pe care ai dori să o împărtășeşti?

- Bineînțeles, atunci când lucrezi cu copiii, în fiecare zi se întâmplă ceva interesant. S-a întâmplat în primăvară că un grup a intrat în sala mare și erau trei băieței care plângeau și nu le plăcea mingea. Erau foarte speriați de cât de mare este această clădire, cât de înaltă este și cât de speriați sunt. Au spus că le era frică de acoperiș pentru că era foarte mare și înalt. Le-am explicat că este pentru ca atunci când soarele strălucește să nu se încălzească atât de tare, iar când plouă să nu se ude. Ei doar au plâns. I-am întrebat: „Deci nici voi nu vreți să jucați fotbal?” Când am început să jucăm fotbal, doi dintre cei trei s-au acomodat atât de bine cu situația, încât am observat brusc că toți erau aliniați și jucau fotbal. A fost o experiență interesantă, se poate vedea aici că copiii au nevoie de o minge de fotbal și toate temerile lor dispar. Câteva săptămâni mai târziu, l-am văzut pe unul dintre băieței împreună cu părinții săi la centrul de antrenament Sepsi OSK, nu am avut timp să-i opresc, dar poate că nu-și va aminti de mine. Cu toate acestea, pot doar să sper că a ales unul dintre cele mai populare și interesante sporturi din lume, fotbalul.