ro
 
Duminică, 13. Iulie 2025.

S-au pus în vânzare biletele pentru cel mai mare eveniment sportiv al anului în România

12.02.2025

Peste 20.000 de spectatori sunt așteptaţi la Sfântu Gheorghe la Campionatul Mondial de hochei pe gheață Divizia 1/A.

Pe 12 februarie, de la ora 17:00, începe vânzarea abonamentelor pentru Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață, Divizia I/A, care va avea loc între 27 aprilie și 3 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe. La turneu vor participa echipele naționale din România, Marea Britanie, Polonia, Japonia, Italia și Ucraina, care vor disputa în total 15 meciuri. Miza este mare, deoarece primele două clasate vor promova în grupa de elită, iar ultima echipă va retrograda în eșalonul inferior, Divizia I/B.

„Am consolidat relația României cu Federația Internațională de Hochei pe Gheață, cu care avem o colaborare foarte bună în prezent. Campionatul Mondial, Divizia I/A, este cel mai mare eveniment sportiv al anului în țară, un prilej extraordinar de a populariza această disciplină. Hocheiul nu este doar un sport, ci un mod de viață. De altfel, obiectivul nostru este să atragem cât mai mulți tineri către hochei, iar cluburile sunt esențiale pentru dezvoltarea lui. În plan internațional, ne dorim ca hocheiul românesc să rămână cât mai aproape de primele 20 de echipe din lume, a declarat Nagy Attila-Ferenc, președintele FRHG, în cadrul unei conferințe de presă cu prilejul punerii în vânzare a abonamentelor pentru evenimentul de la Sfântu Gheorghe.

Două tipuri de abonamente, vânzarea biletelor va începe în martie

În prima etapă a vânzării, pe site-ul Federației Internaționale de Hochei pe Gheață – https://www.iihf.com/en/events/2025/wmia – vor fi disponibile două tipuri de abonamente: categoria I – 500 lei, categoria II – 350 lei. În următoarea fază, în luna martie, vor putea fi achiziționate și bilete individuale: 100 lei pentru fiecare dintre meciurile României și câte 25 lei pentru celelalte partide. Organizatorii vor asigura locuri în spatele celor două porți pentru suporterii echipelor din Marea Britanie, Polonia, Italia, Ucraina și Japonia, iar Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) va furniza informații suplimentare federațiilor din țările participante. Suporterii străini pot achiziționa un abonament pentru cele cinci meciuri ale echipei favorite la prețul de 400 lei. O parte a tribunelor din spatele băncilor de rezerve va fi rezervată Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF) și sponsorilor. Este important de menționat că o persoană poate cumpăra maximum cinci abonamente per achiziție!

S-ar putea ajunge la 20.000 de spectatori în cele cinci zile de competiție

Organizatorii au stabilit sistemul de abonamente și bilete astfel încât toți cei interesați să poată ajunge la Campionatul Mondial de la Sfântu Gheorghe, să simtă atmosfera hocheiului și să se bucure de atmosfera festivă din tribune și zonele destinate suporterilor. Se estimează că la cele 15 meciuri ar putea asista peste 20.000 de spectatori, fiind disponibile câte 2.000 de locuri per meci, sub formă de bilete sau abonamente.

„Campionatul Mondial se organizează la Sepsi Arena datorită colaborării excelente la nivel local, principalii parteneri fiind Primăria Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna. De altfel, Sepsi Arena este un spațiu multifuncțional care găzduiește de la meciuri de baschet, handbal sau fotbal în sală, concursuri de gimnastică, la târgul de carte SepsiBook, iar acum a venit rândului unui mare eveniment al hocheiului. E un bun prilej pentru dezvoltarea hocheiului în județul Covasna și susținerea tinerelor talente. În decembrie, am inaugurat noul patinoar cu un spectacol de gală. Între timp, am organizat finala Cupei României și două meciuri amicale între naționalele României și Ucrainei. Momentan, pregătirile pentru Campionatul Mondial sunt în plină desfășurare, muncim să ne prezentăm în cele mai bune condiții la ora primului meci, a transmis Miklós Ervin, membru al Biroului Federal FRHG.

Buget de 700.000 de euro

Bugetul pentru turneul de Campionat Mondial, Divizia I/A este de 700.000 de euro. „Finanțarea provine din mai multe surse. Astfel, o treime este asigurată de către Federația Internațională de Hochei pe Gheață, o treime de către autoritățile locale, restul venind din partea Agenției Naționale pentru Sport, din vânzarea biletelor și de la sponsori, precizează secretarul general al FRHG, Benedek Árpád Csaba.

Programul Campionatului Mondial Divizia I/A:

27 aprilie, duminică:

  • 12:30 – Japonia vs. Italia
  • 16:00 – Ucraina vs. Marea Britanie
  • 19:30 – România vs. Polonia

28 aprilie, luni:

  • 12:30 – Italia vs. Ucraina
  • 16:00 – Polonia vs. Japonia
  • 19:30 – Marea Britanie vs. România

30 aprilie, miercuri:

  • 12:30 – Marea Britanie vs. Japonia
  • 16:00 – Polonia vs. Italia
  • 19:30 – Ucraina vs. România

1 mai, joi:

  • 12:30 – Italia vs. Marea Britanie
  • 16:00 – Polonia vs. Ucraina
  • 19:30 – România vs. Japonia

3 mai, sâmbătă:

  • 12:30 – Japonia vs. Ucraina
  • 16:00 – Italia vs. România
  • 19:30 – Marea Britanie vs. Polonia
Cupru-nțeles - Vernisajul expoziției sculptorului István MAKKAI la Centrul de Artă din Transilvania
10.07.2025

În spațiul expozițional de la parter al Centrului de Artă din Transilvania, în data de 11 iulie 2025 de la ora 18, va avea loc vernisajul expoziției sculptorului István MAKKAI. Expoziția va fi vernisată de Katalin Nagy T., istoric de artă, curatorul expoziției, și de Beáta Bordás, coordonatoarea Centrului de Artă din Transilvania.

La Serviciul de Evidență a Persoanelor din Sfântu Gheorghe se pot solicita doar cărți de identitate electronice
07.07.2025

Noile documente sunt gratuite, însă nu pot fi solicitate în regim de urgență

Încă şapte scări de bloc din Sfântu Gheorghe vor beneficia de finanțare pentru igienizarea subsolurilor
04.07.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe continuă programul multianual de reabilitare și igienizare a subsolurilor tehnice din blocurile de locuinţe, derulat pentru al doilea an consecutiv, ca răspuns la problemele grave de igienă și infrastructură semnalate de asociațiile de proprietari.

Primăria Sfântu Gheorghe lansează programul „Ceasul Assisto” pentru persoanele vârstnice şi vulnerabile
26.06.2025

Înscrierile se fac începând cu data de 1 iulie la sediul Direcției de Asistență Socială

Au început lucrările de termoizolare a blocurilor din Sfântu Gheorghe prin fonduri europene din PNRR
25.06.2025

Sunt vizate 24 de blocuri din municipiu cu un total de 75 de scări de bloc, iar lucrările – care vizează creșterea eficienței energetice – sunt deja începute pe unele șantiere.