ro
 
Sâmbătă, 29. August 2026.

Puieţii gratuiţi de pomi fructiferi vor fi distribuiţi în perioada 4-6 aprilie

30.03.2023

Distribuirea se va face la Grădinăria oraşului, pe baza principiului „primul venit, primul servit”.

După ce au fost rezolvate toate problemele birocratice şi administrative necesare, Primăria Sfântu Gheorghe anunţă că distribuie gratuit puieți de pomi fructiferi locuitorilor din oraş, în cadrul programului „Un pom pentru generaţia viitoare” derulat de Fundația Comunitară Covasna.

Acţiunea va avea loc în zilele de 4, 5 şi 6 aprilie (în limita stocului disponibil), iar la fel ca anul trecut, fiecare persoană poate solicita maxim 5 puieți pe adresă, scopul programului fiind de a reintroduce soiurile de fructe autohtone din Transilvania și de a satisface nevoia familiilor de fructe sănătoase.

La program pot participa doar persoanele care locuiesc în Sfântu Gheorghe, solicitând un număr maxim de 5 puieți pe familie (adresă). Solicitanții pot primi puieții dacă dispun de o suprafață potrivită pentru plantarea pomilor în Sfântu Gheorghe, nu au restanțe fiscale la bugetul local și se angajează să îngrijească pomii fructiferi.

Puieţii pot fi preluaţi doar personal, fără înscriere, pe baza unui act de identitate, în zilele de marţi, miercuri şi joi (4-6 aprilie) între orele 9-14 de la Grădinăria oraşului (str. Arcuşului nr. 22), pe principiul „primul venit, primul servit”. 

În acest an, locuitorii din Sfântu Gheorghe vor putea alege dintr-un număr total de aproape 1.300 de puieți de diferite soiuri: meri, peri, pruni, cireşi, vişini, caişi, piersici.

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.

Din 7 august, rețeaua de transport public se extinde cu noi trasee de autobuz
03.08.2026

De asemenea, din toamnă se modifică întregul sistem de parcare din Sfântu Gheorghe

Vară pe lac la Sfântu Gheorghe: Aproape 2.000 de plimbări cu barca şi hidrobicicleta în prima lună de funcţionare
31.07.2026

În prima lună de când se pot face din nou plimbări cu barca și cu hidrobicicleta pe lac, locuitorii din Sfântu Gheorghe și vizitatorii au profitat de această posibilitate de aproape 2.000 de ori. Hidrobicicletele se bucură de o popularitate mai mare, fiind utilizate de 1.800 de ori, în timp ce bărcile au fost închiriate de 200 de ori de către vizitatori.

Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
17.07.2026

Atractivitatea orașului Sfântu Gheorghe constă în faptul că locuitorii săi se pot bucura de liniștea unui oraș mic, beneficiind în același timp de serviciile unui mare oraș direct pe plan local.