ro
 
Marți, 17. Iunie 2025.

Primăria Sfântu Gheorghe pune la dispoziţia refugiaţilor ucraineni locuri de cazare gratuite

01.03.2022

În acelaşi timp, autorităţile locale centralizează toate locurile de cazare care pot fi puse la dispoziţia refugiaţilor de către persoane fizice sau juridice din oraş

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe vine în ajutorul cetăţenilor ucraineni forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi ţara din cauza războiului.

În acest sens, având în vedere situaţia specială creată de conflictul armat din Ucraina şi valul tot mai mare de refugiaţi care ajung în ţara noastră, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul Mun. Sfântu Gheorghe a decis să creeze condiţiile pentru punerea la dispoziţia refugiaţilor a unui număr de 100 de locuri de cazare. În caz de nevoie, numărul locurilor de cazare poate fi suplimentat.

„Ucraina este cuprinsă de un război sângeros și brutal, care forțează civilii să fugă din zona de conflict. Vedem la știri refugiați care trec granița cu o singură valiză, fugind cu copiii în braţe. În această situație, singurele lucruri pe care le avem sunt umanitatea, compasiunea și ajutorul. Primăria dorește să ajute refugiații care ajung în orașul nostru sau doar tranzitează această zonă, cu hrană și adăpost. Suntem cu toții oameni și suntem egali în fața lui Dumnezeu. Să-i ajutăm împreună pe cei care fug de ororile războiului!”, a declarat primarul Antal Árpád.

De asemenea, numărul TelVerde al Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe0800 800 767 – va sta non stop şi gratuit la dispoziţia celor care au nevoie de îndrumare sau informaţii despre cazarea grupurilor de refugiaţi care ar putea ajunge în zona noastră.

Mai mult, autorităţile locale centralizează toate locurile de cazare care la nevoie pot fi puse la dispoziţia refugiaţilor de către persoane fizice sau juridice din oraş (pensiuni, case de oaspeţi, sau chiar locuinţe proprii). Astfel, cei care vor să se implice sunt rugaţi să trimită un e-mail la info@sepsi.ro până la data de 6 martie în care să precizeze câte locuri de cazare pot pune la dispoziţie, în ce condiţii (gratuit, contra-cost, la ce preţ etc.), adresa exactă şi datele de contact.

Împreună putem fi mai buni şi putem ajuta oamenii care sunt victime nevinovate ale unui război fără sens!

Restricții de circulație cu ocazia evenimentelor Noaptea Mișcării și SepsiRun la Sfântu Gheorghe
12.06.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că, în zilele de vineri, 13 iunie, și sâmbătă, 14 iunie vor avea loc restricții de circulațe în diferite zone ale orașului din cauza evenimentelor organizate în cadrul Nopții Mișcării și a festivalului de alergare SepsiRun.

Punem orașul în mișcare! Sfântu Gheorghe se alătură pentru prima dată evenimentului „Noaptea Mișcării”
06.06.2025

Pe 13 iunie 2025, Sfântu Gheorghe face un pas istoric: devine primul oraș din afara Ungariei care se alătură inițiativei „Noaptea Mișcării”, un eveniment sportiv de o noapte care, în acest an, va mobiliza 57 de localități. Între orele 19:30 – 02:00, orașul nostru va găzdui o serie de activități sportive menite să promoveze un stil de viață activ și sănătos.

Sfântu Gheorghe sărbătorește redeschiderea oficială a Lacului din zona Gării: concert, film și dulciuri pe 8 iunie
05.06.2025

Duminică, 8 iunie, locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt invitați să ia parte la inaugurarea oficială a Lacului reabilitat din zona Gării, printr-un eveniment comunitar organizat între orele 12:00 și 23:00. 

Lacul din zona Gării se deschide oficial pe 1 iunie
29.05.2025

Pe 8 iunie va avea loc un picnic comunitar cu concert, filme şi surprize pentru copii.

Program complet Ziua Copilului la Sfântu Gheorghe
28.05.2025

Pe 1 iunie, cei mai mici dintre noi vor prelua din nou Piața Centrală și Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe. La fel ca în anii anteriori, organizatorii îi așteaptă pe copiii mici și mari în centrul orașului cu programe variate, jocuri și concerte.