ro
 
Joi, 15. Octombrie 2026.

Primăria Sfântu Gheorghe lansează programul „Dăm valoare rablei tale”

05.11.2020

Proprietarii autoturismelor mai vechi de 10 ani pot primi 3.000 de lei în schimbul acestora

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe lansează un program multianual de întinerire a parcului auto din oraş. Conform proiectului, municipalitatea va oferi 3.000 de lei în schimbul autoturismelor care sunt înmatriculate în oraş de mai mult de 10 ani.

„Am promis că vom iniţia un program de interes public pe care l-am numit Dăm valoare rablei tale. Scopul acestui program este, pe de o parte, să încercăm să scădem numărul de autoturisme parcate pe teritoriul oraşului, iar pe de altă parte să fim activi şi să ajutăm oamenii în întinerirea parcului auto. Am dori să avem un parc auto mai tânăr şi mai puţine autoturisme pe spaţii verzi”, a declarat primarul Antal Árpád într-o conferinţă de presă.

Programul se adresează acelor persoane fizice sau juridice care nu doresc să cumpere un autoturism nou, aşadar nu vor participa la programul Rabla naţional, ci doar vor să vândă autoturismul vechi.

Proiectul va fi lansat săptămâna viitoare în dezbatere publică, iar acesta prevede că Primăria Sfântu Gheorghe va oferi 3.000 de lei în schimbul acelor autoturisme care sunt înmatriculate în municipiu de cel puţin 10 ani, având acelaşi proprietar. În funcţie de propunerile venite din partea locuitorilor, se vor mai putea face eventuale modificări ale condiţiilor.

De asemenea, în momentul în care proprietarul autoturismului predat către Primărie primeşte suma de 3.000 de lei se va angaja că în următorii 3 ani nu va achiziţiona alt autoturism, sau dacă o va face, autoturismul cumpărat va avea maxim 5 ani vechime.

„Fac un apel la locuitori să vină cu propuneri în cadrul acestui program, pentru a putea să fie cât mai aproape de nevoile oamenilor”, a mai spus primarul Antal Árpád.

Programul va fi unul multianual, cererile urmând să poată fi depuse continuu. Bugetul alocat pentru anul viitor este de 1 milion de lei, sumă care în funcţie de numărul de cereri va putea fi crescută.

În Sfântu Gheorghe sunt înmatriculate la această dată 21.782 de autoturisme, dintre care mai mult de jumătate, adică 11.388, sunt mai vechi de 10 ani.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos