ro
 
Joi, 15. Octombrie 2026.

Piaţă de Crăciun în centrul oraşului Sfântu Gheorghe

18.12.2020

Aproape 50 de comercianţi vor fi prezenţi în Piaţa Centrală în perioada 20-24 decembrie

Având în vedere scăderea ratei de incidenţă în ultimele zile la nivelul Municipiului Sfântu Gheorghe, şi ţinând cont de solicitările venite din partea locuitorilor şi a comercianţilor, Primăria şi Casa de Cultură „Kónya Ádám” au decis organizarea unei Pieţe de Crăciun în centrul oraşului.

Vor fi prezenţi aproape 50 de comercianţi, care vor oferi spre vânzare de la produse apicole, turtă dulce, preparate din carne şi lapte, legume şi fructe până la bijuterii unicat, decoraţiuni, confecţii textile, cărţi şi vinuri.

Piaţa va fi deschisă duminică, 20 decembrie, şi va dura până joi, 24 decembrie, având un program zilnic între orele 11-19, mai puţin în ultima zi când va fi deschisă între orele 9-13.

În Piaţă vor fi respectate toate măsurile în vigoare pentru protejarea sănătăţii vizitatorilor şi a comercianţilor. Dezinfectarea mâinilor la intrarea în perimetru este obligatorie pentru vizitatori, iar comercianţii sunt obligaţi să poarte mănuşi şi mască de protecţie pe toată durata programului.

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos