ro
 
Miercuri, 14. Octombrie 2026.

Peste 2.400 de desene de lumini vor fi proiectate pe faţada Teatrului

18.12.2023

Au fost stabiliţi câştigătorii, dar şi programul proiecțiilor din perioada 20-22 decembrie

Peste 2.400 de copii au trimis desene în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului „Desene de lumini pe fațada Teatrului Tamási Áron” organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe împreună cu Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în judeţul Covasna şi Casa de Cultură „Kónya Ádám”.  

Mai exact, la Primărie au fost trimise 2.423 de desene cu tematică de Crăciun de la elevii și copiii de grădiniță din oraş. Toate desenele vor fi proiectate pe fațada Teatrului „Tamási Áron” în perioada 20-22 decembrie, zilnic între orele 18:00 - 21:00. 

Desenele au fost evaluate de un juriu profesionist, care a stabilit câștigătorii pe categorii de vârstă, dar a acordat și o serie de premii speciale.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 22 decembrie, la ora 18:00, la Scena de piatră din Piața Centrală, timp în care vor fi proiectate desenele câștigătoare.

Oricine dorește să primească înapoi desenele le poate ridica personal de la Biroul de Imagine al oraşului până pe 29 decembrie, în zilele lucrătoare, între orele 8-16.

Organizatorii îi felicită pe toți elevii și copiii de grădiniță care au realizat un desen și invită toate grupele de grădiniță, clasele de elevi, cadrele didactice, directorii de instituții și întreaga familie la proiecție, când desenele copiilor vor da viață fațadei teatrului. 

Programul proiecțiilor şi lista câştigătorilor pot fi văzute mai jos.

 

Câștigătorii campaniei Desene de lumini pe fațada Teatrului „Tamási Áron” - pe categorii

Grupa mică-mijlocie 

  • BÍró Emma, Grădiniţa „Albă ca Zăpada”
  • Fäil Nóra, Grădiniţa Csipike
  • Fazakas Zsófia, Grădiniţa Csipike

Grupa mare

  • Löfi Luca, Grădiniţa Csipike
  • Gothárd Mirjam-Veronika, Şcoala Generală „Ady Endre” - Chilieni
  • Portik Boglárka, Grădinița Árvácska

Clasele 0-II

  • Imreh-Bartha Bence, I C, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” 
  • Márton Vivien, I C, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Erőss Janka Fruzsina, I C, Şcoala Generală „Váradi József”

Clasele III-IV

  • János Kriszta, Csilip Csenge, IV C, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”
  • Ábrahám Borbála, III B, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Demeter Andi, III A, Şcoala Generală „Váradi József”

Clasele V-VI

  • Gajai Petra, VI B, Colegiul Naţional „Székely Mikó”
  • Ungvári Anna Krisztina, V D, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Szász Anna Ágnes, VI A, Colegiul Teologic Reformat 

Clasele VII-VIII

  • Ferencz Anna-Mária, VIII C, Liceul de Arte „Plugor Sándor”
  • Vișoiu Denisa-Ioana, VIII A, Liceul de Arte „Plugor Sándor”
  • Jakab Hunor, VIII C, Liceul de Arte „Plugor Sándor”

Clasele IX-X

  • Kovács Melánia-Ágota, IX B, Colegiul Teologic Reformat
  • Prezsmer Orsolya, IX B, Liceul de Arte „Plugor Sándor”
  • Téglás Kriszta-Beáta, IX B, Liceul de Arte „Plugor Sándor”

Clasele XI-XII

  • Pászka Orsolya-Mercédesz, Veres Beáta-Hanna, XII B, Liceul Economic „Berde Áron”
  • Bedő Anna, XI B, Liceul de Arte „Plugor Sándor”
  • Zoltán Nagy Ajna Beatrix, XI B, Liceul de Arte „Plugor Sándor”

Premiu special

  • Ágaston Fanni Borostyán, Grădiniţa „Benedek Elek”
  • Héjja Borka, Grădiniţa „Gulliver” 
  • Bedő Ingrid, 0 A, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Kovács Loránd, I A, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” 
  • Csősz Csanád, IV C, Şcoala Generală „Nicolae Colan”
  • Bajkó Dorottya, V D, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Erdei Eszter Gyopár, VI C, Şcoala Generală „Nicolae Colan”
  • Nagy Fanni, VII C, Şcoala Generală „Váradi József”
  • Kölcze Henrietta, X A, Colegiul Teologic Reformat 
  • Tanasă Alexia Andrea, IX A, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”
Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit