ro
 
Miercuri, 14. Octombrie 2026.

ParCult revine la Sfântu Gheorghe sub o nouă formă

03.07.2023

Anul acesta ParCult capătă o formă nouă: se lansează cu un conținut destinat familiilor. Organizată de Casa de Cultură „Kónya Ádám”, cea de-a treia ediție a evenimentului va avea loc între 17 și 26 iulie, în  locul binecunoscut:  Parcul Memorial ’56.

Evenimentul de deschidere a ParCult din acest an va avea loc pe 17 iulie. Acest eveniment se adresează tuturor, de la cei mai mici la cei mai mari, dar mai ales publicului iubitor de desene animate. Orchestra „Mesehetes” din Miercurea Ciuc va aduce muzică de desene animate. În același timp, fanii desenelor animate clasice vor găsi și ei ceva pe placul lor: după concert, va fi proiectată o selecție de episoade din seria de desene animate intitulată „Familia Trăznită”, pentru a sărbători cea de-a 55-a aniversare a seriei.

Pe 19 iulie, seria de evenimente ParCult continuă cu muzică de jazz și atmosferă de picnic. De data aceasta, un concert susținut de profesorii celui de-al 16-lea Workshop de jazz și muzică improvizată va asigura o atmosferă muzicală de calitate.

Pe 22 iulie, Monica Opra și trupa Kaboom ne vor aduce un spectacol de improvizație muzicală.

Pe 23 iulie, jazz-ul și muzica improvizată rămân în centrul atenției. Cursanții celui de-al 16-lea Workshop de jazz și muzică improvizată își vor etala talentul. Totul într-o atmosferă relaxată, în cadrul unui picnic, bineînțeles.

Ediția ParCult din acest an se va încheia pe data de 26 iulie cu un eveniment special dedicat artelor plastice contemporane și cu un spectacol de foc. Atelierul audiovizual Linolove, un workshop marca Földszint, se va axa pe relația improvizații muzicale și tehnici de linogravură. Muzicienii vor interpreta muzică meditativă cu diferite instrumente magice, precum handpan, djembe, cajon, kalimba, chime, didgeridoo, bongo etc. Atmosfera armonioasă ne ajută să ne întoarcem spre sine și eliberează creativitatea activă, ceea ce se manifestă în partea vizuală pentru monotipuri și linogravuri. Spectacolul memorabil de jonglerie cu foc va avea loc seara, de la ora 21:30.

Biletele pentru evenimente costă 15 lei pentru adulți și 7 lei pentru minori. Copiii cu vârsta sub șase ani beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziționate în curând de Biroul Municipal de Organizare Evenimente Culturale sau de la fața locului.

Organizatori: Primăria Municipiul Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit