ro
 
Joi, 15. Octombrie 2026.

Lucrările de renovare din strada Kós Károly vor fi finalizate în curând

20.08.2020

 

În strada Kós Károly, furnizorul de energie electrică a finalizat demontarea stâlpilor vechi, iar acum sunt în curs de desfăşurare asfaltarea trotuarelor și reamenajarea sensului giratoriu de la intersecţia cu străzile József Attila şi Jókai Mór, iar după aceea, lucrările de pe acest tronson vor fi finalizate cu asfaltarea drumului.

După finalizarea renovărilor drumului din strada Dealului, municipalitatea lucrează la construcția unui mic spațiu comunitar la intersecția cu strada Vasile Goldiș. Anterior, această zonă a fost ocupată de mașini parcate, dar după renovări, pe stradă au fost create mai multe locuri de parcare, astfel că această zonă va fi proiectată într-un mod similar celui de la intersecția dintre străzile Grigore Bălan și Daliei. Noul spaţiu amenajat va fi finalizat în curând.

Trotuarele și iluminatul public de pe strada Vasile Goldiș au fost renovate deja, iar carosabilul este în prezent în reparație. În acele porţiuni în care este nevoie este reabilitată şi fundația drumului, după care va fi turnat un nou strat de asfalt.

De asemenea, lucrări de renovare au loc în continuare şi pe strada Crângului, lucrări care avansează bine pe două dintre cele patru tronsoane, însă din păcate au apărut unele probleme pe porţiunile de mijloc. Acolo au fost descoprite mai multe conduce în subteran care nu apăreau în planurile de pe această stradă, astfel că lucrările au fost întârziate până când s-au clarificat problemele.

Lucrările de modernizare sunt continuate și pe strada Sporturilor, unde reabilitarea rețelei de canalizare a fost finalizată deja, acum se lucrează la sistemul de drenare a apelor pluviale, iar apoi va fi amplasat stratul de bază şi drumul va fi asfaltat.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos