ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Primăria Sfântu Gheorghe acordă şi în acest an burse pentru studenții din anii terminali

21.01.2020

Studenții universitari din anii terminali pot aplica până pe 31 ianuarie 2020 pentru bursa de studii acordată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Pentru bursă pot aplica studenţii care își pregătesc teza de licență, masterat sau doctorat în anul universitar în curs. Această bursă se poate acorda studenților cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar și studenților din alte localități.

Pot aplica studenți care – deși nu sunt din Sfântu Gheorghe –, se află în faza de pregătire a tezei de licență, masterat sau doctorat în anul universitar curent, iar subiectul ales are utilitate locală, sau au efectuat cercetări despre municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv dacă rezultatele cercetării pot fi transpuse în administrație sau în vreun domeniu de dezvoltare al municipiului Sfântu Gheorghe. Studenții cu domiciliul în Sfântu Gheorghe pot aplica indiferent de subiectul cercetării lor.

Valoarea burselor depinde de nivelul studiilor, adică cei care se pregătesc pentru lucrarea de licență pot primi 300 de lei lunar timp de 4 luni, cei care își finalizează studiile de masterat pot beneficia de 500 de lei lunar, iar cei care se pregătesc pentru disertația de doctorat pot primi burse în valoare de 1.000 de lei lunar pentru o perioadă de 4 luni.

Beneficiarii burselor sunt obligați ca până la data de 30 iunie 2020 (licență și master) sau la data de 30 septembrie 2020 (doctoranzii) să depună la sediul Primăriei Sfântu Gheorghe lucrarea de licență, master sau doctorat, în format tipărit și electronic, sub sancțiunea obligării acestora la restituirea sumei primite cu titlu de bursă.

Persoanele interesate pot depune dosarele la Compartimentul de Relaţii cu Publicul, Informaţii şi Registratură, sau le pot trimite prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul de Relaţii cu Publicul, Informaţii şi Registratură, str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, 520008 Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, România. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 ianuarie 2020 (data poştei).

Totodată, indiferent de modalitatea de depunere a documentaţiei, formularul de înscriere trebuie trimis şi în format electronic la adresa de e-mail kinga.sandor@sepsi.ro, până la ora 15:00 a zilei de 31 ianuarie 2020.

Puteți găsi informații detaliate despre procesul de acordare, criterii obligatorii și sistemul de punctaje pe pagina web a Primăriei, la secțiunea Burse pentru studenți (Click AICI).

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a lansat programul de burse pentru studenți în 2014, iar la bursă pot aplica studenții sub 35 ani care își continuă studiile universitare, de master sau de doctorat oriunde în lume, și lucrează la pregătirea disertației lor în cursul anului actual.

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos