ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Desene de lumini pe clădirea Teatrului

16.12.2019

Cu participarea a peste o mie de copii, fațada Teatrului „Tamási Áron” va fi „redesenată” pe 20 și 21 decembrie în cadrul unui eveniment în premieră.

Pentru prima dată în acest an, Primăria Sfântu Gheorghe „animează” clădirea Teatrului cu desene pentru copii. Cu acest eveniment extraordinar, care aduce la viață desenele copiilor pe fațada teatrului, dorim să oferim publicului o experiență inedită în Piața Centrală a orașului nostru în perioada sărbătorilor de iarnă. Proiecţiile vor avea loc vineri şi sâmbătă, 20-21 decembrie, între orele 17:30 – 21:00.

Peste o mie de copii au participat în proiectul Primăriei Sfântu Gheorghe, fiecare Grădiniță și Şcoală din oraș fiind reprezentată. Organizatorii au pus la dispoziţia copiilor foile de desen în format A3, pe care era conturată fațada teatrului, iar copiii și-au făcut propriile desene de Crăciun în creion, acuarelă sau carioci pe aceste pagini.

Au fost multe reacţii pozitive din partea instituțiilor, iar copiii au fost entuziasmați de proiect, fapt dovedit de diversitatea celor peste o mie de desene.

Pictura virtuală a clădirii, cunoscută sub numele de videomapping, este asigurată de Rancz András, fondatorul MORE IS LESS, un artist vizual din Sfântu Gheirghe. În timpul programului, iluminatul public de pe mai mulţi stâlpi din Piața Centrală va fi stins.

Cu implicarea copiilor și a părinților, dorim ca evenimentul să fie o adevărată experiență comunitară de așteptare a Crăciunului, iar scopul nostru este să facem cunoscut acest gen de proiecţii, în special în rândul tinerilor.

Un spectacol de videomapping a avut loc în oraşul nostru şi în cadrul festivalului de artă contemporană pulzArt în anul 2016, când Colegiul Naţional „Székely Mikó” a fost pictat de o echipă coordonată tot de Rancz András, iar în 2018, când Bordos László Zsolt a organizat un atelier de videomapping în seara închiderii festivalului, lucrările au fost prezentate pe fațada Teatrului „Tamási Áron”.

 

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos