ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Şcolile, grădiniţele şi corurile, invitate la Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe

22.11.2019

Târgul de Crăciun este unul de tradiție în Sfântu Gheorghe, iar administrația locală organizează evenimentul în mod regulat de câțiva ani. Anul acesta Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 13-24 decembrie în Piața Centrală a orașului.

În cadrul evenimentului, așteptăm cu nerăbdare să primim și coruri sau grupuri de la grădinițele și școlile din orașul nostru pentru a interpreta muzică, poezie sau dansuri pe scena târgului, acordate sărbătorilor de Crăciun.

În cadrul evenimentului de 12 zile, ne dorim ca elevii şi copiii să încânte publicul cu mai multe prezentări de Crăciun.

Până pe 26 noiembrie 2019, vă invităm să ne anunţaţi intenția dvs. de a participa, numărul de participanți la program, numele persoanei care i-a pregătit și tipul și cerințele tehnice ale programului. Pentru a aplica sau a solicita mai multe informații, puteţi suna la 0737151102 sau scrieţi un e-mail la tordaisaci@gmail.com.

Organizatorii speră că activitățile grădinițelor locale, ale şcolilor şi muzicienilor vor fi pe deplin acordate spiritului sărbătorilor de iarnă.

 

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos