ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Continuă lucrările de modernizare a străzilor din Sfântu Gheorghe

06.06.2019

În această perioadă au loc mai multe lucrări de modernizare pe străzile şi trotuarele din Sfântu Gheorghe, în mai multe zone ale oraşului.

Astfel, pe Aleea Căminului din cartierul Ciucului au fost asfaltate trotuarele, urmând ca în aceste zile, dacă vremea va permite, să fie asfaltate parcarea şi partea carosabilă.

A fost asfaltat şi trotuarul de pe partea blocurilor de pe strada Benedek Elek, şi au loc şi lucrări de plombare deocamdată pe străzile Grigore Bălan şi Fabricii, urmând ca în perioada următoare să se lucreze şi pe alte străzi care necesită astfel de lucrări.

În spatele blocului nr.9 de pe strada Grigore Bălan a început amenajarea parcării şi modernizarea trotuarului, iar în faţa Hotelului Bodoc a fost demolată fosta fântână arteziană, urmând a fi extinsă parcarea pentru autoturisme.

Pe strada Oltului în spatele blocului nr.4 au început lucrările la iluminatul public, urmând şi modernizarea parcării şi a zonei respective.

În ceea ce priveşte lucrările sezoniere, sunt 15 oameni în oraş care tund iarba în diverse zone, pentru că din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă aceasta creşte într-un ritm foarte rapid.

Primarul Antal Árpád a anunţat că a fost emis şi ordinul de începere a lucrărilor pe strada Andrei Şaguna, fiind necesare avizele Poliţiei pentru a putea fi închisă strada şi a începe lucrările. Aici este vorba despre o lucrare mai complexă, de modernizare şi asfaltare în întregime a străzii.

De asemenea, pe străzile Puskás Tivadar şi Crângului s-a predat amplasamentul către constructori, fiind necesare şi aici avizele Poliţiei pentru a începe lucrările.

„Am dat din nou avizul de începere a lucrărilor pe strada Kós Károly, unde după negocieri de câteva săptămâni am reuşit să ne înţelegem cu constructorul să continue lucrările. Deci şi acolo aşteptăm avizele de la Poliţie pentru a putea începe lucrările”, a mai declarat primarul Antal Árpád.

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos