ro
 
Luni, 31. August 2026.

Populaţia din Sfântu Gheorghe s-a îmbogăţit anul trecut cu 327 de nou-născuţi

22.01.2019

Statistica Serviciului Comunitar de Evidență a Persoanelor pe anul 2018 ne indică faptul că numărul copiilor născuți anul trecut, cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, se ridică la 327.

Cele mai multe naşteri au avut loc în luna august – 46, pe când în aprilie s-au născut cei mai puţini copii, doar 19.

În ceea ce priveşte cele mai folosite prenume pentru băieţi, singure sau în combinaţie cu alte prenume, Dávid a fost folosit de 10 ori pe parcursul anului trecut, urmat de Máté (7), Ádám, Dominik, Kristóf (6), Csanád, István, Szabolcs şi Tamás (5).

În cazul fetiţelor, prenumele Maria este cel mai întâlnit, fiind folosit de 7 ori, urmat de Dorka, Maya şi Zoé, fiecare de 5 ori.

 

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.

Din 7 august, rețeaua de transport public se extinde cu noi trasee de autobuz
03.08.2026

De asemenea, din toamnă se modifică întregul sistem de parcare din Sfântu Gheorghe

Vară pe lac la Sfântu Gheorghe: Aproape 2.000 de plimbări cu barca şi hidrobicicleta în prima lună de funcţionare
31.07.2026

În prima lună de când se pot face din nou plimbări cu barca și cu hidrobicicleta pe lac, locuitorii din Sfântu Gheorghe și vizitatorii au profitat de această posibilitate de aproape 2.000 de ori. Hidrobicicletele se bucură de o popularitate mai mare, fiind utilizate de 1.800 de ori, în timp ce bărcile au fost închiriate de 200 de ori de către vizitatori.

Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
17.07.2026

Atractivitatea orașului Sfântu Gheorghe constă în faptul că locuitorii săi se pot bucura de liniștea unui oraș mic, beneficiind în același timp de serviciile unui mare oraș direct pe plan local.