ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Cinema Arta by Cityplex, cel mai scurt drum spre lumea magică a filmului

02.11.2018

Aproape 70.000 de spectatori au călcat pragul Cinematografului din Sfântu Gheorghe de la redeschiderea lui în ianuarie 2016.

Cinematograful are o istorie de aproape 123 de ani, pornind din Franţa anului 1895, când Antoine Lumiére a găzduit, la Paris, un show cu imagini în mișcare. A fost pentru prima dată când a fost folosit şi termenul „cinematografie”.

Între timp, evoluţia tehnologiei a făcut ca în zilele noastre cinematografele să beneficieze de cele mai bune şi realiste condiţii pentru vizionarea unui film, fie că vorbim de pelicule 2D, 3D sau chiar... 9D.

Acum filmele şi cinematografele au devenit parte a vieţii cotidiene, iar mulţi tineri, şi nu numai, nu-şi pot imagina un weekend fără a vedea un film.

Deschis în urmă cu aproape 2 ani, după 20 de ani de absenţă din peisajul cultural al mun. Sfântu Gheorghe, Cinema Arta by Cityplex rămâne una dintre principalele atracţii pentru petrecerea timpului liber din oraşul nostru.

Orientat încă de la inaugurare atât către filmele foarte noi de la Hollywood, dar şi pelicule europene, cinematograful îi aşteaptă pe pasionaţii de filme cu două săli, de 80, respectiv 76 de locuri, în care pot fi vizionate filme 2D şi 3D.

Dacă e să vorbim despre dotări, tehnologia de ultimă oră a Cinema Arta face ca experienţa din sala de vizionare să fie asemănătoare marilor cinematografe din ţară.

Dacă mai adăugăm şi faptul că la barul Cinema Arta găsim oferte pentru toate gusturile şi toate vârstele – de la sucuri naturale la dulciuri, popcorn sau nachos, de toate mărimile şi la preţuri accesibile, putem spune că o seară la film ne poate deconecta de la stresul zilnic şi ne poate duce în lumea magică a cinematografiei.

Mai rămâne doar să vă alegeţi filmul preferat din programul Cinema Arta, care se schimbă în fiecare zi de vineri, şi... vă invităm la film!

Programul Cinema Arta by Cityplex îl găsiţi AICI.

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos