ro
 
Miercuri, 07. Octombrie 2026.

Locuințele ANL pot fi cumpărate

01.07.2010

Zilele acestea a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului cu privire la vânzarea, la preț unitar, a apartamentelor din blocurile construite de Agenția Națională a Locuințelor – a declarat primarul Antal Árpád András.

„ În adresa respectivă se stipulează că locuințele ANL se pot valorifica la preț unitar, cu 407 euro pe mp. Este de adăugat că se ia în calcul toată suprafața locuinței, nu numai spațiul locuibil” – a mai precizat edilul orașului.

După calcule aproximative, un apartament de 60 mp costă 30.000 euro, sumă ce reprezintă media de pe piata imobiliară din Sfântu Gheorghe.

“Nu sunt de acord cu prețul unitar, deoarece prețurile apartamentelor nu sunt aceleași în Sfântu Gheorghe și București și nici nu îmi pot închipui că cineva ar cumpăra la sat un apartament, la acest preț. În același timp, nu poate fi acceptată vânzarea apartamentelor deoarece banii rezultați nu sunt un venit la bugetul local, în schimb chiriile, sunt” – a subliniat primarul, care crede că ar trebui înființat un fond din vânzarea locuințelor ANL. În lege se spune că locatarii pot opta pentru una din următoarele variante: pot cumpăra apartamentul sau pot locui în continuare în chirie. În Sfântu Gheorghe sunt 63 de apartamente care pot fi vândute.
 

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.