ro
 
Miercuri, 12. August 2026.

Locul întâi pentru spaţii verzi

14.06.2010

Sfântu Gheorghe  a fost premiat de Ministerul Mediului cu locul întâi pentru politica – prieteni ai plantelor şi de amenajare de parcuri. Ministerul de resort a acordat acest premiu a patra oară, în urma campaniei „ Milioane de oameni, milioane de pomi”.

Iniţiatorul acestei campanii internaţionale este Organizaţia Naţiunilor Unite, iar la secţiunea România, a câştigat oraşul Sfântu Gheorghe. Concursul are mai multe categorii, oraşul nostru câştigând locul întâi la categoria „ plante”.

Premiile pot fi câştigate de şcoli, ONG-uri, ocoale silvice, instituţii de stat şi publice. La festivitatea de înmânare a premiului, organizatorii campaniei au spus că Sfântu Gheorghe este un exemplu de urmat.

Primarul Antal Árpád András a afirmat că unul din ţelurile importante este ca oraşul să aibă cât mai multe zone verzi. „ Dacă tăiem un copac, plantăm zece în locul lui, şi doar atunci se taie copaci, când reprezintă un pericol pentru locuitorii oraşului” – a subliniat primarul.

Anul trecut s-au plantat mai mult de 3.000 de arbori, arbuşti ornamentali, boscheţi, plante, flori şi bulbi. Locuitorilor oraşului, le-au fost împărţite aproape 40.000 plante şi mai mult de 300 de arbuşti ornamentali şi la acţiunea „ spaţiilor verzi” au participat mai multe sute de voluntari.

Din 7 august, rețeaua de transport public se extinde cu noi trasee de autobuz
03.08.2026

De asemenea, din toamnă se modifică întregul sistem de parcare din Sfântu Gheorghe

Vară pe lac la Sfântu Gheorghe: Aproape 2.000 de plimbări cu barca şi hidrobicicleta în prima lună de funcţionare
31.07.2026

În prima lună de când se pot face din nou plimbări cu barca și cu hidrobicicleta pe lac, locuitorii din Sfântu Gheorghe și vizitatorii au profitat de această posibilitate de aproape 2.000 de ori. Hidrobicicletele se bucură de o popularitate mai mare, fiind utilizate de 1.800 de ori, în timp ce bărcile au fost închiriate de 200 de ori de către vizitatori.

Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
17.07.2026

Atractivitatea orașului Sfântu Gheorghe constă în faptul că locuitorii săi se pot bucura de liniștea unui oraș mic, beneficiind în același timp de serviciile unui mare oraș direct pe plan local.

Helikonul Ardelean 100: „Cercurile, cercurile – nu le părăsi”– Dialogul dintre imagine și cuvânt în artele vizuale ale Helikonului Ardelean
16.07.2026

Vernisajul expoziției Helikonul Ardelean 100 va avea loc marți, 21 iulie 2026, de la ora 16, în spațiul expozițional de la parterul Centrului de Artă din Transilvania. Expoziția va fi vernisată de Árpád András Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Zsolt Németh, deputat în Parlamentul Ungariei, Zsuzsanna Szebeni, directoarea Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe, și dr. Beáta Bordás, istoric de artă.