ro
 
Sâmbătă, 07. Noiembrie 2026.

Modificări în ceea ce priveşte abonamentele şi plata parcării pentru anul viitor

19.11.2020

Având în vedere că pe perioada stării de urgenţă, dar şi timp de mai multe luni în starea de alertă, plata parcării a fost suspendată la Sfântu Gheorghe, Primăria a hotărât să acorde o reducere persoanelor care aveau abonamente de parcare pentru acest an.

Astfel, cei care au avut abonamente de parcare în acest an şi cumpără abonament şi pentru tot anul 2021 vor primi o reducere de 50% din preţul pentru anul viitor. Costul abonamentelor va rămâne şi anul viitor la acelaşi nivel. Anul acesta au fost achiziţionate 321 de abonamente pentru întreg anul.

De asemenea, la solicitarea locuitorilor, în februarie 2021 Primăria Sfântu Gheorghe va aduce modificări la contractul pentru plata parcărilor prin SMS, astfel încât să existe şi posibilitatea plăţii pentru doar 30 de minute, faţă de perioada minimă de acum care este o oră.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.