ro
 
Duminică, 14. Iunie 2026.

Festivalul Sepsi Jazz & Blues, ediţia a IV-a

24.06.2025

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Sepsi Jazz & Blues va avea loc în perioada 27–29 iunie 2025, în Parcul Memorial '56 din Sfântu Gheorghe, fiind organizată de Asociația Sepsi Jazz & Blues în parteneriat cu Casa de Cultură „Kónya Ádám”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și al Fundației MOL – Noua Europă.

Scopul evenimentului este promovarea genurilor muzicale jazz și blues prin concerte live, cu participarea unor artiști din România și de peste hotare.

Dincolo de recunoașterea profesională, selecția artiștilor a avut în vedere două criterii importante: pe de o parte, ca aceștia să fie deja cunoscuți publicului local, prin concerte susținute anterior în Sfântu Gheorghe sau în regiune, iar pe de altă parte, invitarea unor trupe noi, cu renume internațional, care să aducă noutate și să ofere publicului ocazia de a descoperi interpreți valoroși.

Pe parcursul celor 3 zile de festival vor concerta 8 trupe, reunind 35 de muzicieni valoroși din 9 țări, care vor contribui la o paletă variată de experiențe muzicale.

În prima zi a festivalului, vineri după-amiază, publicul va fi condus, cu multă sensibilitate muzicală, spre sonorități neașteptate de duo-ul Björn Meyer (chitară bas, Suedia) și Klaus Gesing (saxofon, Germania), urmat în cursul serii de blues-soul-ul plin de forță al cântăreței Lakeetra Knowles (Italia) și trupei Lars Kutschke Band (Germania/Ungaria).

Sâmbătă după-amiază, seria concertelor va fi deschisă de muzicianul Berti Barbera, alături de Sebastian Burneci Quartet (România), cu un program captivant de jazz-blues. După concert, Berti Barbera își va prezenta volumul „Ascultă și dă mai departe”, apărut recent.

Va urma un moment special susținut de unul dintre cei mai apreciați țambaliști din scena muzicii tradiționale, world music și jazz din Ungaria – Balogh Kálmán – împreună cu trupa sa, Gypsy Jazz Band, acompaniați de invitata specială Koszorús Krisztina (Koszika), solistă vocală.

Ziua a doua a festivalului se va încheia cu concertul formației Louis King and the Liars (Australia/România), care promite o atmosferă autentică de blues, urmat de un jam-session la Bábel Kiskultúr (strada Ciucului nr. 21), împreună cu muzicienii participanți, așa cum se va întâmpla și vineri seara.

Duminică, concertele vor fi deschise de formația reînnoită Confusion, alcătuită din muzicieni din Sfântu Gheorghe, care vor interpreta piese cunoscute într-o manieră proprie, în stil jazz, blues și funk. Al doilea concert al zilei de închidere va fi susținut de trupa tânără Nite Kite (Belgia/România), alcătuită din muzicieni talentați, în care evoluează și Fazakas István din Sfântu Gheorghe, la saxofon alto (aceștia vor concerta și sâmbătă la Jazz Café – Borudvar din Târgu Secuiesc).

În încheierea festivalului, va urca pe scenă trio-ul format din Markus Stockhausen (trompetă, Germania), Fabio Mina (flaut, Italia) și Bodek Janke (tobe, tabla, Polonia), care vor interpreta compoziții proprii, combinând elementele jazzului cu sonorități contemporane și efecte electronice, recreând atmosfera unui festival internațional de înalt nivel.

Pe lângă muzică bună, publicul va putea savura vinurile oferite de Borbrigád din Sfântu Gheorghe și preparatele savuroase pregătite de Bábel Kiskultúr.

Prețul biletelor este de 60 lei/zi, iar abonamentul pentru toate cele 3 zile costă 150 lei. Acestea pot fi achiziționate online în avans de AICI, dar şi fizic de la Biroul de Organizare Culturală din oraș sau direct la fața locului. Accesul la locuri se face în ordinea sosirii.

Vă așteptăm cu drag pe toți cei care sunteți în căutare de experiențe muzicale aparte și de delicii culinare rafinate!

PROGRAM

27 iunie, vineri

18:30 – KLAUS GESING – BJÖRN MEYER „Encounters” (Germania/Suedia)
Klaus Gesing – saxofon sopran, clarinet bas, efecte electronice
Björn Meyer – chitară bas electrică cu 6 corzi, efecte electronice

20:30 – LARS KUTSCHKE BAND feat. LAKEETRA KNOWLES (Germania/Ungaria/SUA)
Lakeetra Knowles – voce
Lars Kutschke – chitară
Premecz Mátyás – orgă Hammond
Herr Attila – bas
Vadász Péter – tobe

23:00 – JAM SESSION @ BÁBEL

28 iunie, sâmbătă

16:30 – BERTI BARBERA & SEBASTIAN BURNECI QUARTET (România)
Berti Barbera – voce, percuție
Sebastian Burneci – trompetă
Johnny Bica – pian, clape
Ciprian Partenie – trombon
Laurențiu Zmău – tobe

19:00 – BALOGH KÁLMÁN GYPSY JAZZ BAND feat. KOSZIKA (Ungaria/România)
Koszorús Krisztina – KOSZIKA – voce
Balogh Kálmán – țambal
Mester Dániel – saxofon tenor, clarinet
Kovács Ferenc – voce, vioară, trompetă
György Mihály – chitară
Novák Csaba – contrabas
Varga Szabolcs – tobe

21:00 – LOUIS KING AND THE LIARD KLUB (Australia/România)
Louis King – chitară
Raul Kusak – orgă Hammond
Hanno Höfer – chitară
Lucian Pop – contrabas
Claudiu Purcărin – tobe

23:00 – JAM SESSION @ BÁBEL

29 iunie, duminică

16:30 – CONFUSION (România)
Laura Zan – voce
Könczey Kinga – flaut
Tinca Teddy – chitară
Tóth Olivér Ketsy – bas
Könczey Jenő – tobe

18:30 – NITE KITE (Belgia/România)
Dieter Boels – pian
Fazakas István – saxofon alto
Emma Bierens – contrabas
Joannes Van Duffel – tobe

20:30 – STOCKHAUSEN – MINA – JANKE „Between Earth and Sky” (Germania/Italia/Polonia)
Markus Stockhausen – trompetă, efecte electronice
Fabio Mina – flaute, efecte electronice
Bodek Janke – tobe, percuție, tabla

MindFormers – ediţia a 2-a: În septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe se umple din nou de viață și de gânduri orientate spre viitor
11.06.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe va fi din nou populată, fiind organizată cea de-a doua ediție a evenimentului MindFormers, al cărui scop este să gândim împreună despre viitor, inovare, tehnologie, sustenabilitate și despre schimbările care profilează deja următoarele decenii.

Noaptea Mișcării revine pentru a doua oară la Sfântu Gheorghe – participanții sunt așteptați cu experiențe sportive gratuite
10.06.2026

Pe 12 iunie, vineri, pentru o singură noapte, mișcarea și experiențele comunitare vor fi în centrul atenției la Sfântu Gheorghe, unde, în cadrul programului Noaptea Mișcării, cei interesați vor putea alege dintre peste șaisprezece discipline sportive și numeroase forme de mișcare recreativă.

Expoziţia interactivă „Ziua inventatorilor maghiari”, organizată în fosta fabrică de ţigarete
09.06.2026

Cu ocazia Zilei Inventatorilor Maghiari are loc a cincea ediţie a expoziţiei, eveniment care va avea loc în perioada 11–13 iunie în clădirea fostei fabrici de ţigarete

Restricții de circulație din cauza Nopții Mișcării și a festivalului de alergare SepsiRUN
08.06.2026

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că, în zilele de vineri, 12 iunie, și sâmbătă, 13 iunie vor avea loc restricții de circulație în diferite zone ale orașului din cauza evenimentelor organizate în cadrul Nopții Mișcării și a festivalului de alergare SepsiRUN.

Platformă ucraineană de dans la Sfântu Gheorghe
05.06.2026

dancEUA este un proiect european de cooperare culturală care își propune să susțină scena ucraineană de dans contemporan și să creeze colaborări pe termen lung între artiști ucraineni și europeni. În cadrul proiectului este organizată și Platforma Ucraineană de Dans PULSE, care îi așteaptă pe spectatori la Sfântu Gheorghe cu cinci spectacole și întâlniri cu publicul.