ro
 

Consiliul Local Sfântu Gheorghe aşteaptă nominalizări pentru Premiul Pro Urbe 2025

20.02.2025

Pot fi nominalizate persoane de peste 70 de ani care au contribuit la viața orașului și a comunității.

Începând din 1997, Consiliul Local Sfântu Gheorghe acordă, an de an, Premiul Pro Urbe unor personalități marcante care și-au slujit orașul și comunitatea prin cunoștințele și munca lor.

În acest sens, autorităţile locale aşteaptă propuneri pentru Premiul Pro Urbe 2025 pentru o persoană remarcabilă care a contribuit în mod dezinteresat la viața orașului și a comunității. Titlul de onoare poate fi acordat unei persoane născută sau domiciliată în municipiul Sfântu Gheorghe care a împlinit vârsta de 70 de ani și care a contribuit la creșterea renumelui municipiului Sfântu Gheorghe la nivel județean, național sau internațional prin realizările și activitatea sa remarcabilă, "fără bani sau aplauze", indiferent de naționalitate, cetățenie, domiciliu, sex, apartenență religioasă sau politică.

Nominalizările pot fi depuse personal la sediul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, la camera nr. 28, până la data de 17 martie 2025, ora 16:00, sau prin e-mail la adresa reka.albert@sepsi.ro până la data de 17 martie 2025, ora 23:59.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la telefon 0267 311 243 sau prin e-mail la reka.albert@sepsi.ro.

Hotărârea Nr. 106/2014 a Consiliului Local privind adoptarea normelor de acordare a Premiului Pro Urbe

Regulamentul Premiului Pro Urbe

Copiii sunt din nou în prim-plan: de Ziua Copilului, cei mici cuceresc Piața Centrală din Sfântu Gheorghe!
27.05.2026

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piața Centrală și pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. 

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.