ro
 
Duminică, 31. May 2026.

Binecuvântare de Ziua Sfântului Gheorghe și acordarea Titlului Pro Urbe

21.04.2021

Cea mai mare sărbătoare a comunităţii din Sfântu Gheorghe, Zilele oraşului, ar fi trebuit să înceapă pe 24 aprilie, însă din cauza situaţiei epidemiologice, şi ediţia din acest an va fi anulată. Cu toate acestea, ceremonia de decernare a titlului Pro Urbe va avea loc.

Primăria Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” vor sărbători ziua Sfântului Gheorghe cu o binecuvântare și o ceremonie de decernare a titlului Pro Urbe, care vor avea loc sâmbătă, 24 aprilie, începând cu ora 16 în Biserica Romano-Catolică „Krisztus Király”. La eveniment vor participa pianistul Szőcs Botond și invitații săi, iar binecuvântarea va fi spusă de preotul paroh Dávid György.

Devenit tradiţie din 1997, titlul Pro Urbe este acordat anual în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe celor care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea localităţii şi la promovarea imaginii municipiului Sfântu Gheorghe. Anul acesta, titlul îi va fi acordat lui Kiss Jenő, fost director al Bibliotecii Județene „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe.

Evenimentul va cuprinde lucrări clasice interpretate de foști elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sándor”, însoțiți de pianul lui Szőcs Botond, flautul lui Péter Ervin, tuba lui Csoma Attila și trompeta lui Paul Grosar.

Pianistul Szőcs Botőnd a convins într-un timp scurt lumea muzicală de talentul său, după ce a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, atât în ​​Ungaria, cât și în străinătate, şi unde a câștigat zece locuri I. Este doctorand în anul I la catedra de pian a Universității Transilvania din Brașov, condusă de prof. univ. dr. Stela Drăgulin. A susținut numeroase concerte în diferite săli din întreaga lume.

Péter Ervin este angajat al Filarmonicii „Gheorghe Dima” din Braşov din 2017, a cântat la numeroase evenimente muzicale ca solist în muzică de cameră și orchestră atât în ​​străinătate, cât și acasă.

Csoma Attila cântă la tubă, dar și la acordeon, pian, chitară, trompetă și ca tenor. De asemenea, are propriile compoziții și orchestrații.

Paul Grosar este doctorand la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, trompetist al Fanfarei Naționale de Tineret. A participat la mai multe competiții internaționale, nu numai în ţară, cât și în multe țări și orașe din Europa.

Evenimentul este deschis pentru maximum 150 de persoane, iar intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi solicitată gratuit la casa de bilete a orașului miercuri și joi între orele 9:00-16:00 și vineri între orele 09:00-15:00. O persoană poate solicita maximum două invitații.

 

Copiii sunt din nou în prim-plan: de Ziua Copilului, cei mici cuceresc Piața Centrală din Sfântu Gheorghe!
27.05.2026

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piața Centrală și pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. 

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.