ro
 
Sâmbătă, 23. Noiembrie 2024.

INVITAȚIE - la ședința extraordinară din data de 11 aprilie 2024

DISPOZIŢIA NR. 372/2024
privind convocarea întrunirii în şedinţă extraordinară a Consiliului Local
al Municipiului Sfântu Gheorghe

Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna;
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) lit. a și art. 134 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 40 lit. c și art. 42 din HCL nr. 95/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare;

DISPUNE

ART. 1. – Se convoacă întrunirea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru data de 11 aprilie 2024, ora 14,00. Ședința se va desfășura prin sistemul de audioconferință STS, cu următorul proiect al ordinii de zi:

1. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea componentei inițiale a Planului de selecție pentru recrutarea membrilor Consiliului de administrație al SEPSI PROTEKT SA.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
2. - PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea actualizării devizului general aprobat prin HCL nr. 92/2019 aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Modernizarea transportului în comun, prin construirea unui depou pentru vehiculele de transport public”, cu modificările și completările ulterioare.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
3. - PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea actualizării devizului general aprobat prin HCL nr. 476/2022 privind aprobarea scoaterii din funcțiune, a casării prin demolare și a Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții privind obiectivul de investiții „Demolarea clădirilor de la fosta fermă de păsări, din str. Jókai Mór nr. 32”.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
4. - DIVERSE.

ART. 2. - (1) Materialele înscrise pe ordinea de zi se pun la dispoziția consilierilor locali în format electronic/suport hârtie, în funcție de opțiunea fiecăruia exprimată la începerea mandatului.
(2) Numărul de telefon și numărul PIN prin care consilierii locali se pot conecta la audioconferință se va transmite prin sms în preziua ședinței.
ART. 3. - Amendamentele asupra proiectelor de hotărâri se vor formula în scris și se vor depune la secretarul general al municipiului cel târziu până la data ținerii ședințelor comisiilor de specialitate.
ART. 4. – Accesul cetățenilor la ședința consiliului local se va face prin nr. telefon 0267-311726 până cel mai târziu în ziua ședinței, ora 9,00. Aceștia vor primi un număr de telefon și un număr PIN prin intermediul căruia se vor putea conecta la ședința consiliului local pentru a lua cuvântul la punctul de pe ordinea de zi la care s-au înscris.
ART. 5. – Prezenta dispoziție va fi adusă la cunoștință publică prin mass-media și va fi afișată pe pagina de internet a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 6. – Cu executarea prezentei dispoziţii se încredinţează secretarul general al municipiului Sfântu Gheorghe și Compartimentul administrație locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 05 aprilie 2024.

PRIMAR

Antal Árpád-András

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó