OTĂRÂREA NR. 192/2024 privind aprobarea actualizării Proiectului tehnic de execuție și deviz general la investiția ”Design Bank – Reabilitare și refuncționalizare unitate administrativă ca centru de inovație” la clădirea fostului sediu al BNR din municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kossuth Lajos nr. 10, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 192/2024
privind aprobarea actualizării Proiectului tehnic de execuție și deviz general la investiția ”Design Bank – Reabilitare și refuncționalizare unitate administrativă ca centru de inovație” la clădirea fostului sediu al BNR din municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kossuth Lajos nr. 10, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 24088/2024 al Compartimentului investiții din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul privind stadiul fizic al investiției nr. 24070/19.04.2024, elaborat de proiectantul general Open Works SRL, arh. Török Áron Lóránd;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile HG nr. 1116/2023 pentru modificarea și completarea HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă actualizarea proiectului tehnic de execuție și a devizului general pentru obiectivul de investiții ”Design Bank – Reabilitare și refuncționalizare unitate administrativă ca centru de inovație” la clădirea fostului sediu al BNR din municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kossuth Lajos nr. 10, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având următorii principali indicatori tehnico-economici:
Valoare fără TVA [LEI] | Valoare cu TVA [LEI] | |
Valoarea totală a lucrărilor | 18.066.798,71 | 21.442.515,00 |
din care: construcţii – montaj (C+M) | 9.519.710,02 | 11.328.454,93 |
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Toth-Birtan Csaba, Direcția generală economică și fiscală și Compartimentul investiții din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 25 aprilie 2024.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Zsigmond József |
CONTRASEMNEAZĂ pentru SECRETAR GENERAL |