HOTĂRÂREA NR. 34/2008 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru personalul din cadrul Teatrului “Tamási Áron”, începând cu 1 martie 2008
21.02.2008
2008
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna
HOTĂRÂREA NR. 34/2008
privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru personalul din cadrul Teatrului “Tamási Áron”, începând cu 1 martie 2008
privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru personalul din cadrul Teatrului “Tamási Áron”, începând cu 1 martie 2008
Consiliul local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţa extraordinară;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 5633/2008 al Compartimentului Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Luând în considerare adresa nr. 4027/2008 înaintată de Teatrul “Tamási Áron”;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru învăţământ, cultură, ştiinţă şi sport şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină, a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Conform prevederile Ordonanţei nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalul salarizat potrivit anexelor nr. II. şi III. la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
În conformitate cu prevederile art. 36. alin. (2) lit. a şi alin. (3) lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul prevederilor art. 45. alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă modificarea organigramei şi a statului de funcţii pentru personalul din cadrul teatrului Tamási Áron, începând cu 1 martie 2008, potrivit anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 2. – Dl. Primar va lua măsuri, ca în termen de 30 zile de la data adoptării prezentei hotărâri să se elaboreze statul de funcţii cu încadrarea nominală a personalului, potrivit statului de funcţii aprobat, de către personalul specializat al teatrului.
Sfântu Gheorghe, la 21 februarie 2008
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Ördög Lajos SECRETAR
Kulcsár Tünde