ro
 
Luni, 17. Noiembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 129/2020 privind alocarea unei sume de bani Parohiei Reformate Sfântu Gheorghe I pe anul 2020

03.04.2020 2020
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR.  129/2020

privind alocarea unei sume de bani Parohiei Reformate Sfântu Gheorghe I pe anul 2020



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 20.261/2020 al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere documentația înaintată de Parohia Reformată Sfântu Gheorghe I, înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 18151/2020;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG nr. 1470/2002 pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020 şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 500.000 lei în favoarea Parohiei Reformate Sfântu Gheorghe I, în vederea cofinanțării lucrărilor de reabilitare a Bisericii – Cetatea Reformată Sfântu Gheorghe din str. Cetății nr. 1, conform documentaţiei, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Suma alocată se va suporta din bugetul local, capitolul de cheltuieli 67.02. “Cultură, recreere şi religie”, subcapitolul “Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei“, articolul 59.12 “Susţinerea cultelor”.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

 Sfântu Gheorghe, la 03 aprilie 2020.

                                PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                          CONTRASEMNEAZĂ
                                        Debreczeni László                                                                 SECRETAR GENERAL
                                                                                                                                        Kulcsár Tünde-Ildikó