ro
 
Duminică, 16. Noiembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR 38/2020 privind aprobarea Regulamentului de vânzare fără licitație și fără negociere a masei lemnoase către populație și încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Ocolul Silvic Hatod SRL pentru vânzarea fără licitație și fără negociere a masei lemnoase către populație

31.01.2020 2020
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  38/2020

privind aprobarea Regulamentului de vânzare fără licitație și fără negociere a masei lemnoase către populație

și încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Ocolul Silvic Hatod SRL

pentru vânzarea fără licitație și fără negociere a masei lemnoase către populație



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 3563/2020 al Compartimentului Păduri, Pășuni din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe; 
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 45 din HG nr. 715/2017 privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 46/2008 Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se aprobă Regulamentul de vânzare fără licitație și fără negociere a masei lemnoase către populație din raza administrativ teritorială a Municipiului Sfântu Gheorghe, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Ocolul Silvic Hatod SRL, în vederea valorificării materialului lemnos către persoanele fizice din raza administrativ teritorială a Municipiului Sfântu Gheorghe și satisfacerea nevoilor proprii ale serviciilor și instituțiilor publice din subordinea autorităților administrației publice locale ale Municipiului Sfântu Gheorghe, potrivit clauzelor cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă
ART. 3. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Păduri Pășuni din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 31 ianuarie 2020.

                   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                         CONTRASEMNEAZĂ
                       Comăneci Liviu-Vasile                                                                             SECRETAR GENERAL
                                                                                                                                           Kulcsár Tünde-Ildikó


Anexa 1

Anexa 2