ro
 
Duminică, 16. Noiembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR 383/2019 pentru modificarea H.C.L. nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare

12.12.2019 2019
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe           
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna

Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  383/2019

pentru modificarea H.C.L. nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea

studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 79.055/2019 al Biroului pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
 


HOTĂRĂŞTE
  


ART. 1. - Se aprobă modificarea articolului 17 din Regulamentul de acordare a burselor, anexa nr. 1 la HCL nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare și va avea următorul cuprins:
”Art. 17. – (1) În fiecare an se vor acorda burse numai studenților la licență și la doctorat care au acumulat min. 40 de puncte și studenților la master care au acumulat minim 30 de puncte.
(2) Valoarea burselor este 300 lei/lună/persoană pentru studenții la licență, 500 lei/lună/persoană pentru studenții la master și 1000 lei/lună/persoană pentru studenții la doctorat. Bursa se acordă pentru o perioadă de 4 luni.”
ART. 2. - Pe anul 2020 calendarul de acordare a burselor este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Biroul pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și Comisia de evaluare a cererilor depuse pentru obţinerea burselor.

Sfântu Gheorghe, la 12 decembrie 2019.

                              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                CONTRASEMNEAZĂ
                                           Bálint Iosif                                                                               SECRETAR GENERAL
                                                                                                                                             Kulcsár Tünde-Ildikó