HOTĂRÂREA NR 247/2019 privind încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Sepsi Rekreatív S.A. și Asociaţia Háromszéki Ifjúsági Tanács Egyesület în vederea organizării evenimentului „Festivalul SIC”, Ediția a 6-a
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|||
|
|
HOTĂRÂREA NR 247/2019
privind încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Sepsi Rekreatív S.A. și Asociaţia Háromszéki Ifjúsági Tanács Egyesület în vederea organizării evenimentului „Festivalul SIC”, Ediția a 6-a
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 47716/18.07.2019 al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa Asociaţiei ”Háromszéki Ifjúsági Tanács Egyesület” înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 47213/16.07.2019;
Având în vedere adresa Sepsi Rekreatív S.A., înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 47704/18.07.2019;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. e şi alin. (9) lit. a din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f şi art. 196 alin. (1) lit. a din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Sepsi Rekreatív S.A. și Asociaţia ”Háromszéki Ifjúsági Tanács Egyesület”, în vederea organizării evenimentului „Festivalul SIC”, Ediția a 6-a, în perioada 8-11 august 2019, în Șugaș-Băi.
ART. 2. - Se aprobă proiectul contractului de asociere, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu semnarea contractului de asociere se mandatează Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád – András.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Economică, Direcția Urbanism, Direcţia Gospodărire Comunală și Secția Baza de Agrement “Șugaș-Băi” din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, respectiv Sepsi Rekreatív S.A. Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 25 iulie 2019.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ
|