HOTĂRÂREA NR 150/2019 privind încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură Kónya Ádám în vederea organizării în anul 2019 unor evenimente cu caracter cultural în Municipiul Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 150/2019
privind încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe
şi Casa de Cultură Kónya Ádám în vederea organizării în anul 2019 unor evenimente
cu caracter cultural în Municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere adresa nr. 485/15.04.2019 a Casei de Cultură „Kónya Ádám”, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 25279/15.04.2019;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 25465/16.04.2019 al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu art. 36 alin. (2) lit. e şi alin. (7) lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură Kónya Ádám, cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, în vederea organizării unor evenimente cu caracter cultural în Municipiul Sfântu Gheorghe, în anul 2019.
ART. 2. - Se aprobă proiectul contractului de asociere, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu semnarea contractului de asociere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Gospodărire Comunală şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 25 aprilie 2019.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Pârvan Rodica SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa