HOTĂRÂREA NR. 413/2018 pentru revocarea H.C.L. nr. 170/2015 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare/modernizare iluminat public strada Zefirului din Municipiul Sfântu Gheorghe”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 413/2018
pentru revocarea H.C.L. nr. 170/2015 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor
de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare/modernizare iluminat public strada Zefirului
din Municipiul Sfântu Gheorghe”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 22833/10.05.2013 al Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit.d din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă revocarea H.C.L. nr. 170/2015 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare/modernizare iluminat public strada Zefirului din Municipiul Sfântu Gheorghe”.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcția de Gospodărire Comunală și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 28 decembrie 2018.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Kelemen Szilárd-Péter SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó