ro
 
Miercuri, 12. Noiembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 85/2018 privind instituirea unor măsuri în vederea organizării „Zilelor Sfântu Gheorghe 2018”

08.03.2018 2018
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR.  85/2018

privind instituirea unor măsuri în vederea organizării „Zilelor Sfântu Gheorghe 2018”



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 13.942/2018 al Biroului Locativ și Ocuparea domeniului public;
Având în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. c şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. – Se stabileşte perioada de desfăşurare a “Zilelor Sfântu Gheorghe 2018”, pentru data de 21-29 aprilie şi a ”Târgului Zilelor Sfântu Gheorghe 2018” pentru data de 27-29 aprilie.
ART. 2. – Se aprobă încheierea unui contract de asociere, între Municipiul Sfântu Gheorghe, Casa de cultură „Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe și TEGA Sfântu Gheorghe având ca obiect organizarea “Zilelor Sfântu Gheorghe 2018”, potrivit clauzelor cuprinse în proiectul de contract, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Se stabilesc taxele speciale pentru ocuparea temporară a domeniului public, cu ocazia Târgului Zilelor Sfântu Gheorghe 2018, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Dreptul de ocupare a domeniului public pentru standuri pentru servicii de alimentaţie publică se dobândeşte în baza licitaţiei organizate conform Regulamentului de licitaţie, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă
ART. 5. – Dreptul de ocupare a domeniului public pentru comerţ cu amănuntul se dobândeşte în baza licitaţiei organizate conform Regulamentului de licitaţie, anexa nr. 4 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 6. – Dreptul de ocupare a domeniului public pentru miniparcuri de distracţie se dobândeşte în baza licitaţiei organizate conform Regulamentului de licitaţie, anexa nr. 5 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 7. – Sponsorul principal al “Zilelor Sfântu Gheorghe 2018” se va desemna în baza licitaţiei organizate conform Regulamentului de licitaţie, anexa nr. 6 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 8.- Cu asigurarea executării prezentei hotărâri, se încredinţează dl. Czimbalmos Kozma Csaba, administrator public al municipiului Sfântu Gheorghe și persoanele juridice asociate prevăzute la art. 2 din prezenta hotărâre.

Sfântu Gheorghe, la 08 martie 2018.

                         PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                                       CONTRASEMNEAZĂ
                                  Ambrus Zsombor                                                                       SECRETAR
                                                                                                                               Kulcsár Tünde-Ildikó

 

Anexa 1                              Anexa 2

Anexa 3                               Anexa 4

Anexa 5                               Anexa 6