HOTĂRÂREA NR 59/2018 privind împuternicirea temporară a consilierului local Miklós Zoltán pentru reprezentarea municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acţionarilor TEGA S.A.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 59/2018
privind împuternicirea temporară a consilierului local Miklós Zoltán pentru reprezentarea municipiului
Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acţionarilor TEGA S.A.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere adresa TEGA S.A. nr. 4130/08.02.2018 înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 8465/13.02.2018;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 9919/2018 al Biroului Monitorizare Societăţi Comerciale şi Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Contractului de mandat nr. 43177/13.07.2016 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și consilierii locali Debreczeni László și Miklós Zoltán;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 113 lit. m din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 3 pct. 2, lit. b, art. 29, art. 30 și art. 64^3 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2017, cu modificări și completări ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 2038 din Codul Civil;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) lit. c şi alin. (6) lit. a pct. 14 şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă suspendarea, pe perioada 01.03.2018 - 15.04.2018, a prevederilor Contractului de mandat nr. 43.177/13.07.2016 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, consilierii locali Debreczeni László și Miklós Zoltán, având ca obiect stabilirea limitelor întinderii mandatului acestora în calitate de reprezentanţi ai municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acţionarilor a TEGA S.A. Sfântu Gheorghe.
ART. 2. – (1) Se aprobă împuternicirea temporară, pe perioada 01.03.2018 - 15.04.2018 a d-lui consilier Miklós Zoltán, pentru exercitarea tuturor atribuţiilor conferite de legislația în materie pentru adunarea generală a acţionarilor al TEGA S.A..
(2) – Se aprobă proiectul contractului de mandat, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează reprezentanţii organelle de conducere ale TEGA S.A. precum şi Biroul Monitorizare Societăţi Comerciale şi Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 28 februarie 2018.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Zsigmond József SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó