HOTĂRÂREA NR 31/2018 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării managementului pe anul 2017 al Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 31/2018
privind organizarea şi desfăşurarea evaluării managementului pe anul 2017 al
Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 2.461/2018 al Biroul pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Cap. IV. din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contracte de management;
Având în vedere Contractul de management nr. 39.153/13.07.2017, încheiat cu dl. Dulányi Balogh Aladár, managerul Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe împreună cu principalele obiective, lista programelor şi proiectelor culturale minimale, precum şi ale criteriilor de performanţă (indicatorii culturali şi indicatorii economici) asumate pe anul 2017 de către managerul Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (6) lit. a pct. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă organizarea evaluării managementului pe anul 2017 a Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului pe anul 2017 a Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 3. – Numirea comisiei de evaluare, precum și a comisiei de soluționarea a contestațiilor al managementului Casei de Cultură “Kónya Ádám” Sfântu Gheorghe pe anul 2017, se va face prin dispoziție de primar.
ART. 4. - Executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează doamnei Sztakics Éva-Judit, viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe şi Biroul pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 25 ianuarie 2018.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Ambrus Zsombor SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa