HOTĂRÂREA NR 401/2017 pentru modificarea HCL nr. 291/2017 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare termică la Liceul Tehnologic Economic Administrativ Berde Áron, din Municipiul Sfântu Gheorghe”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 401/2017
pentru modificarea HCL nr. 291/2017 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor
de intervenţii (DALI), pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare termică la Liceul Tehnologic Economic
Administrativ Berde Áron, din Municipiul Sfântu Gheorghe”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 66.268/2017 al Compartimentului de dezvoltare, investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Ghidul specific aferent Axei prioritare 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri Publice, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020;
Având în vedere referatele Comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind aprobarea conţinutului – cadru al documentaţiei tehnico – economice aferente investiţiilor publice precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă modificarea HCL nr. 291/2017 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare termică la Liceul Tehnologic Economic Administrativ “Berde Áron”, din Municipiul Sfântu Gheorghe”, prin înlocuirea Anexei nr. 2 la hotărâre, cu anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi Compartimentul de Dezvoltare, Investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 23 noiembrie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Sztakics Éva-Judit Pentru SECRETAR
Morar Edith
Anexa