HOTĂRÂREA NR. 332/2017 privind aprobarea încheierii unui contract asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub în vederea organizării programului de interes public „Iniţiere în sport”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 332/2017
privind aprobarea încheierii unui contract asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociaţia
Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub în vederea organizării
programului de interes public „Iniţiere în sport”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 53.358/2017 al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Acordul Asociaţiei Sport Club Királypingvinek înregistrată la Primăria municipiul Sfântu Gheorghe sub nr. 53535/28.09.2017;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu completările şi modificările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d şi alin. (6) lit. a pct. 6 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se instituie programul de interes local „Iniţiere în sport”, având ca scop iniţierea în patinaj a copiilor înscrişi în grupa mare din grădiniţă, respectiv clasele pregătitoare şi clasa I-a, care frecventează instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Sfântu Gheorghe.
ART. 2. – Se aprobă Regulamentul programului multianual „Iniţiere în Sport”, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - (1) Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub în vederea organizării şi desfăşurării programului „Iniţiere în Sport”.
(2) Se aprobă proiectul contractului de asociere Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care fac parte integrată.
ART. 4. – Numeşte în comisia de supraveghere a asocierii pe dl Zsigmond József, consilier local.
ART. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 28 septembrie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Pârvan Rodica SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa