HOTĂRÂREA NR. 241/2017 pentru înfiinţarea unei grupe de educaţie timpurie antepreşcolară în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit „Árvácska” Sfântu Gheorghe, arondată Şcolii Gimnaziale „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 241/2017
pentru înfiinţarea unei grupe de educaţie timpurie antepreşcolară în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit
„Árvácska” Sfântu Gheorghe, arondată Şcolii Gimnaziale „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 40459/20.07.2017 al Biroului pentru Învăţământ, Cultură, Informatică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizul conform nr. 5791/18.07.2017 al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 19 alin. (4) şi art. 27 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art. 24 din Legea nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară respectiv prevederile H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și altor unități de educație timpurie antepreșcolară;
Având în vedere prevederile art. 19 lit. c și art. 24 alin. (1) din Ordinul nr. 5777/2016 al Ministrului educaţiei naţionale pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2017-2018;
Având în vedere prevederie art. 16 alin. (1) din Hotărârea nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (6) lit. a pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă înfiinţarea unei grupe de educaţie timpurie antepreşcolară, în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit „Árvácska” Sfântu Sheorghe arondată Şcolii Gimnaziale „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe.
ART. 2. – Se aprobă înfiinţarea unui număr de 1 post didactic şi 2 posturi nedidactice, finanţată din bugetul local, în instituţia de educaţie timpurie antepreşcolară în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit „Árvácska” Sfântu Gheorghe arondată Şcolii Gimnaziale „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe.
ART. 3. – Executarea prezentei hotărâri se încredinţează doamnei Sztakics Éva-Judit, viceprimar, Biroului pentru Învăţământ, Cultură, Informatică, precum şi Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 27 iulie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Miklós Zoltán SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó