HOTĂRÂREA NR. 118/2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SEPSIIPAR S.R.L. Sfântu Gheorghe pe anul 2017
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 118/2017
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
SEPSIIPAR S.R.L. Sfântu Gheorghe pe anul 2017
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 18.697/04.04.2017 al Biroului monitorizare societăţi comerciale şi servicii comunitare de utilităţi publice din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 19/03.04.2017 a administratorului societăţii SEPSIIPAR S.R.L. Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 18.292/03.04.2017;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și al Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 6/2017 a bugetului de stat;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrative-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 18 din Actul constitutiv al SEPSIIPAR S.R.L. Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c şi alin. (3) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART.1. - Se mandatează reprezentanţii municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Asociaţilor SEPSIIPAR S.R.L., pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al SEPSIIPAR S.R.L. Sfântu Gheorghe, conform anexelor nr. 1-5 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 2. – Cu asigurarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează administratorul SEPSIIPAR S.R.L., dl. Zsombori László, Direcţia Economică şi Biroul Monitorizare Societăţi Comerciale şi Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 27 aprilie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Kolcza István SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexele 1-5