HOTĂRÂREA NR. 91/2017 privind constituirea fondului de accesibilizare a fondului forestier proprietate publică a municipiului Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 91/2017
privind constituirea fondului de accesibilizare a fondului forestier
proprietate publică a municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 11.005/2017 al Compartimentului păduri, pășuni din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și al Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 46/2008, Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Contractului de asociere nr. 1.410/2004 încheiat cu Asociaţia Composesoratelor Murgó, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit b din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă constituirea fondului de accesibilizare a fondului forestier proprietate publică a municipiului Sfăntu Gheorghe,
ART. 2. - Fondul de accesibilizare a pădurilor proprietate publică a municipiului Sfăntu Gheorghe se va constitui din până la 10% din valoarea masei lemnoase vândute și încasate în condițiile legii provenite din produse principale și accidentale I.
ART. 3. - Fondul de accesibilizare a pădurilor proprietate publică a municipiului Sfăntu Gheorghe se află la dispoziția Ocolului Silvic Privat Hatod, ca prestator de servicii silvice pentru utilizarea acestuia, în condițiile prevăzute de Legea nr. 56/2010 privind accesbilizarea fondului forestier național, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Economică și Compartimentul Păduri, Pășuni din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 30 martie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Kelemen Szilárd-Péter SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó