HOTĂRÂREA NR. 1/2017 privind încheierea unui Act adiţional la Contractul de închiriere nr. 15.485/2014 cu proprietarii terenului pe care funcţionează Grădinăria municipiului, situat pe str. Ciucului
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 1/2017
privind încheierea unui Act adiţional la Contractul de închiriere nr. 15.485/2014
cu proprietarii terenului pe care funcţionează Grădinăria municipiului, situat pe str. Ciucului
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 976/2017 al Direcţiei Patrimoniui din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 711/05.01.2017 formulată de proprietarii terenului pe care funcţionează Grădinăria municipiului, situat în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe, str. Ciucului;
Având în vedere Contractul de închiriere nr. 15.485/2014, cu modificările și completările ulterioare, încheiat în baza HCL nr. 55/2014 cu numiţii Székely Mária, Pildner Lenke, Péter Mária Piroska şi Péter Iosif, proprietarii terenului pe care funcţionează Grădinăria municipiului, situat pe str. Ciucului;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și al Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui Act adiţional la Contractul de închiriere nr. 15.485/2014 pentru terenul situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Ciucului, înscris în C.F. nr. 28527 Sfântu Gheorghe, A1, nr. cadastral 28527, în suprafată de 1435 mp., pentru asigurarea funcționării Grădinăriei municipiului Sfântu Gheorghe din cadrul Direcției de Gospodărire a Domeniului Public.
ART. 2. – Se aprobă proiectul actului adiţional la Contractul de închiriere nr. 15.485/2014, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 13 ianuarie 2017.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
József Álmos-Zoltán SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa