HOTĂRÂREA NR. 151/2016 privind însuşirea actului emis la data de 6 iunie 2016 de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - BERD
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 151/2016
privind însuşirea actului emis la data de 6 iunie 2016 de Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - BERD
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 38.416/17.06.2016 al Biroului Juridic din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere H.C.L. nr. 250/2009 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile externe în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.C.L. nr. 116/2010, H.C.L. nr. 325/2010, H.C.L. nr. 145/2013 şi H.C.L. nr. 275/2015;
Având în vedere Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr. 1686 din 10 septembrie 2010, precum şi modificările acesteia cu Hotărârile nr. 1990 din 28 iulie 2011, nr. 2449 din 01 octombrie 2012, nr. 3252 din 10.07.2013, nr. 3749 din 02.10 2014, respectiv nr. 4697 din 26.11.2015;
Având în vedere prevederile Contractului liniei de finanţare rambursabilă externă nr. 40634 din data de 03 noiembrie 2010 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD;
Având în vedere HCL nr. 124/2016 privind mandatarea viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, d-na Sztakics Éva-Judit pentru reprezentarea municipiului Sfântu Gheorghe în raporturile juridice cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se însuşeşte actul emis de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare la data de 6 iunie 2016 cu privire la acordul băncii referitor la renunţarea de către Municipiul Sfântu Gheorghe la suma netrasă de 5.000.000 Euro din împrumutul contractat prin Contractul de finanţare nr. 40634 din 3 noiembrie 2010, în condiţiile prevăzute de actul susmenţionat, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează d-na viceprimar Sztakics Éva-Judit.
Sfântu Gheorghe, la 17 iunie 2016.
|
|