HOTĂRÂREA NR. 109/2016 privind aprobarea asocierii Municipiului Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe cu Judeţul Covasna prin Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia „Sera Romania” în vederea înfiinţării Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 109/2016
privind aprobarea asocierii Municipiului Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe cu Judeţul Covasna prin Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia „Sera Romania” în vederea înfiinţării Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 25.825/2016 al Biroului de evaluare şi evidenţa a patrimoniului;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, al Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și al Comisiei pentru adminstrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 25308/20.04.2016 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi propunerea de asociere a Fundaţiei “Sera România” cu nr. 198/07.04.2016;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c, d, e, alin. (6) pct. 2 şi alin. (7) lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - (1) Se aprobă asocierea Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe cu judeţul Covasna prin Consiliul Judeţean Covasna cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, şi Fundaţia „Sera România”, în vederea înfiinţării Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap, Sfântu Gheorghe.
(2) Se aprobă proiectul Convenţiei de asociere conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2. - Cu semnarea Convenţiei de asociere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád – András.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 28 aprilie 2016.
|
|